Răzvan Simion, primele declarații despre nunta sa. De ce nu și-a invitat colegii de la Neatza la ceremonie

Răzvan Simion, primele declarații despre nunta sa. De ce nu și-a invitat colegii de la Neatza la ceremonie
Foto: Facebook/Răzvan Simion

Răzvan Simion și Daliana Răducan s-au căsătorit la începutul lunii iunie, cei doi având parte de o nuntă discretă.

De ce nu și-a invitat colegii de la Neatza la ceremonie

Dani Oțil a fost singura persoană din platoul Neatza care a participat la ceremonie. Răzvan a precizat că nunta a fost una restrânsă.

„Foarte mulți prieteni au rămas, din păcate, în afara petrecerii, pentru că am avut 56 de locuri pe scaune, cu tot cu miri și nași. Și atunci, am luat câte doi invitați din fiecare categorie, a trebuit s-o las și pe mireasă să-și aducă din prieteni și apropiați. Am avut locuri limitate, pentru că ne-am dorit să facem într-un anume loc. N-am vrut afară, n-am vrut o nuntă mare. Culmea, eu am vrut o nuntă mare, mireasa a zis să facem o nuntă mică. În primă fază, am zis să facem în Italia, acolo unde locuiesc socrii mei. Și să fim doar cu părinții, copiii cei mari și nașii. După care am primit tot felul de solicitări, «vrem și noi, vrem și noi». N-am mai văzut oameni să se invite la nuntă. De obicei oamenii refuză”, a declarat el, pentru Cancan.

Nu s-a cântat nicio piesă românească la nuntă

Matinalul a mai mărturisit că la nunta sa a fost impus un dress code și nu s-a cântat nicio piesă românească.

„Noi am avut și un dress code, domnii au fost la papion. A fost black tie, rochie de seară, nu s-a cântat nicio piesă românească. Pe asta ți-o zic în premieră. Mireasa s-a ocupat de alegerea trupelor. Momentul de operă a fost al meu. Mi-a răspuns invitației Alin Stoica și superba sa soție, Stephanie Radu. Am avut trei momente de operă, „Libiamo” e chestia cu care noi defilăm, ne place mult „Traviata”. Și de câte ori suntem în Italia, că suntem la Verona, că suntem la Milano, mergem să vedem cel puțin o reprezentație a „Traviatei”. La Verona am făcut cu decorurile făcute de Zeffirelli și este o nebunie. Revenind, am avut foarte puține locuri, am avut o trupă de jazz, l-am avut pe Tobi Ibitoye, nemaipomenit. Și cubanezii de la Cuban Project, pentru un pic de dans. Adică n-a fost nimic obișnuit, nu s-a aruncat buchetul, nu s-a furat mireasa, nu s-au servit sarmale, ne-am dorit să fie ca un fel de cină de gală, în care să celebrăm unirea noastră”, a precizat Răzvan Simion.

El a mai menționat că soția sa i-a luat numele.

„Da, dar din respect pentru socrul meu am păstrat și numele de botez, numele de fată, ca să zic așa. Și se numește Daliana Răducan-Simion, din respect pentru socrul meu”, a spus Răzvan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`