Răzvan Simion mărturisește de ce s-a despărțit de Lidia Buble. „Îi cer iertare pentru că la un moment dat am devenit insuficient” (FOTO)
Zvonurile referitoare la faptul că Răzvan Simion și Lidia Buble nu se mai înțeleg foarte bine pe plan sentimental au apărut de ceva vreme. Cei doi nu mai publicau poze împreună și nu se mai afișau amândoi pe la diferite evenimente. Vestea despărțirii a venit chiar din partea prezentatorului TV, însă acesta admite că au rămas prieteni și vor continua să colaboreze pe plan profesional.
Motivul pentru care Lidia Buble și Răzvan Simion s-au despărțit
Relația dintre Răzvan Simion și Lidia Buble a ajuns la final. Prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a recunoscut că a vrut să îi redea fericirea cântăreței, motiv pentru care au decis împreună să pună punct relației, însă vor continua să colaboreze pe plan profesional, întrucât Răzvan Simion este managerul acesteia.
„Astazi Lidia nu mai este fericita langa mine. Îi cer iertare pentru ca la un moment dat am devenit insuficient. Si ma iert si pe mine pentru ca nu am mai avut ce sa ofer cand poate ar mai fi fost multe de oferit. De maine vreau sa o vad pe Lidia fericita, vreau sa ii sclipeasca ochii din nou in razele soarelui, asa ca ii redau libertatea. Plecam amandoi intr-o calatorie a regasirii de sine. Dar separat”, este mesajul transmis de Răzvan Simion.
Mesajul emoționant postat de Răzvan Simion pe Instagram
Răzvan Simion și-a luat inima în dinți și le-a mărturisit duminică seara fanilor săi că el nu mai formează un cuplu cu Lidia Buble după câțiva ani de relație. De asemenea, acesta a mai afirmat că au rămas prieteni. Prezentatorul de la „Neața cu Răzvan și Dani” le-a mărturisit fanilor că au fost ani în care s-a ferit de iubire și ani în care iubirea era totul. De asemenea, acesta a mai subliniat faptul că se iartă pentru tot ce a fost și pentru tot ce n-a reușit să fie. Răzvan Simion și-a încheiat mesajul dorindu-i o viață frumoasă fostei lui iubite.
„O nouă călătorie… Sunt diferit astăzi pentru că am învățat să nu îi mai judec pe ceilalți și nici pe mine. Am învățat să îi iert pe ceilalți pentru că mi-au oferit prea mult ori prea puțin, dar mai ales să mă iert pe mine.
Au fost ani în care m-am ferit de iubire ca de cel mai mare dușman. Au fost ani în care iubirea mi-a fost oxigen. Ce am învățat până acum despre iubire? Iubirea înseamnă dăruire, libertate emoțională, înseamnă a vrea din suflet să îl vezi pe celălalt fericit. Plecăm amândoi într-o călătorie a regăsirii de sine. Dar separat.
Mă iert pe minte pentru tot ce am fost și pentru tot ce n-am fost… Suntem în continuare o echipa și construim proiectul muzical și în rest doi…foști iubiți…. actuali foarte buni prieteni.
Am fost copil, am fost tânăr iar astăzi sunt înțelept.
Copilul râde:
„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!’
Tânărul cântă:
„Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!’
Bătrânul tace:
„Iubirea şi jocul meu e-nțelepciunea!’ L.B.
Viața frumoasă, Suflețel!”, a fost mesajul transmis pe Instagram de către Răzvan Simion.
Răzvan Simion mărturisește de ce s-a despărțit de Lidia Buble