Cătălin Cazacu și Ramona Olaru s-au despărțit în urmă cu două luni, când toți credeau că vor ajunge în fața altarului. Cei doi au pus capăt relației, dar în mediul online, Cazacu și Ramona Olaru continuă să facă postări controversate pe rețelele de socializare.
Recent, sportivul a avut o reacție acidă după ce asistenta tv a publicat un mesaj subtil pe Instagram.
Asistenta tv a postat pe Instagram un mesaj controversat, iar fanii sunt de părere acesta făcea referire la fostul iubit. La câteva ore distanță, Cătălin Cazacu a transmis și el un mesaj acid. Se pare că între cei doi nu mai există nicio cale de împăcare.
La scurt timp după ce Ramona Olaru a făcut o postare controversată pe Instagram, Cazacu a publicat un mesaj acid. „Maturitatea este atunci când încetezi să postezi în mediul online tot ceea ce se întâmplă în viața reală”, a fost mesajul pe care l-a postat Cătălin Cazacu în mediul online, potrivit viva.ro.
Ramona Olaru este activă în mediul online, acolo unde i-a obișnuit pe fanii săi cu postări din experiențele sale personale. Asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani a postat pe Instagram un mesaj controversat, iar fanii sunt de părere că acesta făcea referire la fostul ei iubit, Cătălin Cazacu.
„Un prim indiciu de semi pareză mentală poate răsări din expresia «cine mă place, mă place așa cum sunt, da?». Pff, în 2023 unii oameni mai au cugetări din astea de clasa a 7-a, se împiedică de troiene verbale și motivaționale și astea de pufuleți.Probabil dacă unui om îi lipsește respectul, empatia, anumite valori umane, nu ține cont de vreo conduită anume și minte de îngheață deșertul, clar e o partidă bună, imposibil să nu-l placi. Ăștia care au impresia că totul li se cuvine indiferent de cum sunt ei, au inteligența emoțională a unui cocostârc. Când auziți expresia asta, fără ca celălalt să facă niște schimbări esențiale, vă pierdeți vremea și energia și nu merită nici 3 secunde din universul vostru”, a fost mesajul postat de Ramona Olaru.