Ramona Olaru a avut o copilărie grea: Abia la liceu am văzut prima dată ce e o baie. Când îmi aduc aminte prin ce am trecut, mă gândesc că ar trebui să îmi mulțumesc în primul rând mie și apoi lui Dumnezeu (VIDEO)

Ramona Olaru a avut o copilărie grea: Abia la liceu am văzut prima dată ce e o baie. Când îmi aduc aminte prin ce am trecut, mă gândesc că ar trebui să îmi mulțumesc în primul rând mie și apoi lui Dumnezeu (VIDEO)
Ramona Olaru. Sursa foto: Captură Video - JORGE OFFICIAL / Facebook

Ramona Olaru a cunoscut succesul de când e asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, dar în copilărie n-a dus-o deloc bine. Vedeta a povestit că a trăit în sărăcie, cu multe lipsuri, a muncit de mică și s-a chinuit mult să poată merge la școală.

Ramona Olaru, despre lipsurile din copilărie

„Eu n-am avut televizor până la 14 ani și când am avut pentru prima dată antenă, i-am văzut pe Răzvan și Dani, erau la Național și am rămas fascinată, eram ”wow, cât de tare”. Mi se părea că trebuie ca eu să intru în televizor. Îmi imaginam că într-o seară o să găsesc o gaură în televizor să intru lângă ei, ai grijă ce-ți dorești, pentru că am ajuns acolo”, a spus Ramona Olaru în podcastul lui Jorge, potrivit Libertatea.

Ea a mai povestit că își făcea baie la lighean și a văzut prima dată ce e o baie abia când a mers la liceu: „Nu aveam cadă, ne spălam la lighean, în albie. Încălzeam apă pe foc, în oală, și puneam în lighean. Eu când am ajuns prima dată într-o baie, nu știam ce e asta. Serios, aveam 14 ani când am ajuns la liceu prima dată și am văzut baie. Era liceul la 30 de kilometri și stăteam în gazdă acolo. Nu știu multe lucruri oamenii despre mine, dar nu mă plâng”.

„Nu mă mai întorc acolo, când am plecat am zis că fac tot posibilul să nu mă mai întorc acolo, greu e puțin spus. Acum mi se pare că pentru un copil de vârsta pe care eu o aveam atunci era foarte greu să mergi la câmp, la sapă. Dar atunci mi se păreau normale. Așa era viața noastră, așa era normal. Făceam și școală, la vaci, la cules de porumb, la sapă. Toți munceau la ferma de vaci, pe diferite poziții. Mergeam și pe acolo, la muls la vaci, la capre, oi, aveam și acasă capre și oi. Îmi amintesc că iarna era foarte frig afară și aduceam iezii în casă, la sobă, să le dăm mâncare cu biberonul”, a adăugat Ramona Olaru.

Ramona Olaru: A trebuit să muncesc de la 10-12 ani ca să îmi fac bani să pot să mă duc la școală

Vedeta a mai povestit că mergea pe jos 14-16 kilometri dus-întors pentru a ajunge la școală, iar când a început liceul s-a mutat la Slobozia și a stat în gazdă. Părinții și sora ei o ajutau cu bani, dar și ea a lucrat: „A trebuit să muncesc de la 10-12 ani ca să îmi fac bani să pot să mă duc la școală. Mă duceam cu ziua la muncă la cules la porumb, la chestii de genul acesta, la sapă și în vacanță, dar și în timpul școlii, după ore“.

Acum, Ramona Olaru are grijă să le trimită bani părinților în fiecare săptămână: „Da, în fiecare lună e o sumă, dar eu le trimit bani în fiecare săptămână. De multe ori uit în ce punct am ajuns din viață și de unde am plecat și mai am câte un moment, seara, când ajung acasă, și mă gândesc că ar trebui să îmi mulțumesc în primul rând mie și apoi lui Dumnezeu. Deși nu am fost așa cu Divinitatea în general, ar trebui să mulțumesc pentru punctul în care am ajuns și pentru cât de bine sunt acum. Am început în ultimii ani să fac lucrul acesta mai des, să mulțumesc”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)