Ramona Bădescu își dorește o schimbare în 2023. Actrița vrea să se întoarcă la pasiunea ei cea mai mare: „Anul acesta e despre muncă”

Publicat: 05 01. 2023, 12:42
Foto: Instagram/@ramonabadescuofficial

Ramona Bădescu a dezvăluit ce planuri are pentru anul 2023, principala dorință a acesteia fiind aceea de a se întoarce pe scenă.

Actrița are un program foarte încărcat, însă vrea să continue să facă ceea ce îi place.

Ramona Bădescu vrea să se întoarcă pe scenă

Ramona Bădescu a anunțat că în anul 2023 își dorește să se reîntoarcă la muncă. În vârstă de 54 de ani, vedeta are o carieră de succes în România, dar ți în Italia.  Dacă până acum s-a ocupat de familia sa, acum vrea să se dedice mai mult carierei sale.

În acest an, Ramona Bădescu are de gând să fie mai egoistă și așteaptă cu mare nerăbdare să se confrunte cu noi provocări și să aibă noi spectacole.

„Anul acesta e despre muncă. Mă reîntorc la muncă, pentru că sunt mamă, soție, bucătăreasă în casă și fac toate lucrurile, dar, în primul rând vreau să mă gândesc la mine cu puțin egoism, să mă reîntorc la meseria mea, care îmi dă satisfacție, putere, mă face să cred mai mult în mine de zi cu zi, să mă confrunt cu noi provocări, cu noi spectacole, propuneri și cred că și lui Ignazzo își dorește să aibă o mamă realizată, decât o mamă acasă cu el, de care să se sature că stă toată ziua cu ea”, a declarat Ramona Bădescu, scrie Libertatea.

Ramona Bădescu și-ar mai fi dorit încă un copil, însă nu mai poate rămâne însărcinată

Ramona Bădescu și-ar mai fi dorit încă un copil, însă biologic nu mai poate rămâne însărcinată. Aceasta susține că fiul ei este un miracol care a apărut în viața ei.

Actrița a devenit mamă la vârsta de 49 de ani și viața ei s-a schimbat complet de atunci. Micuțul a apărut în viața ei când ea nu se aștepta și este recunoscătoare pentru tot ce s-a întâmplat în viața ei. Ramona și-a dat seama că nu este deloc ușor să fii mamă și odată cu venirea pe lume a unui copil o femei trebuie să facă multe sacrificii.

„Fiecare zi îți creează o poveste, te transformă, devii altfel, crești, înveți. Povestea cea mai minunată și cea mai senzațională a vieții mele a fost faptul că Dumnezeu mi-a oferit un copil la 49 de ani, când nu mai credeam, nu mai speram. Asta este povestea de necrezut a vieții mele și pentru care mulțumesc lui Dumnezeu. E uimitoare, e și dificilă, pentru că a fi mamă înseamnă sacrificiu, iubire necondiționată, să înveți multe lucruri să le faci. Nu e ușor să fii mamă nici la 20, nici la 40, nici la 50. La nicio vârstă nu poți să zici sunt mamă și știu să fac lucrurile. Asta este o poveste în câteva cuvinte, dar cu un rezultat extraordinar și cu o minune extraordinară”, a declarat Ramona Bădescu.