Ramona Bădescu despre drama cumplită prin care a trecut: ”Nu contează că am născut la 50 de ani”
Ramona Bădescu, una dintre cele mai iubite și apreciate actrițe din România a vorbit despre drama cumplită prin care a trecut, după ce a devenit mamă.
Drama cumplită prin care a trecut, după ce a devenit mamă
”După naștere am avut momente de descurajare, momente de depresie, de neputință chiar, ca orice femeie. Nu contează că am născut la 50 de ani. Și la 50 de ani, și la 20 de ani tot o experiență nouă este, și meseria de mamă este cea mai grea din lume, din punctul meu de vedere.
După naștere, am avut aceste nesiguranțe și am lucrat foarte mult cu un coach mental, Vasile Păun, o persoană extraordinară, care m-a ajutat și m-a învățat să gândesc pozitiv, să fiu puternică, să mă montez, să creez forța din interior și să o dau în exterior.
Este o „cultură care pe vremuri nu exista la noi, nu am avut această metodă de a învăța, de a-ți educa creierul, de a-ți educa voința, de a-ți educa mentalitatea pentru a fi un om pozitiv. Și de aceea eu consider că e bine să împarți pozivitate și gânduri bune celor din jur”, spune actrița.
Ramona Bădescu: „Au fost prejudecăți”
Ramona Bădescu a avut parte de multe prejudecăți. Cu toate acestea, ea consideră că totul s-a întâmplat cu un motiv, cel de a avea originalitate, pentru că se spune „româncă în televiziune”.
„Tocmai am spus că, fiind româncă și spunând asta și în Italia, în televiziune au fost prejudecăți. Dar lucrul acesta mie mi-a pus o amprentă de originalitate, pentru că sunt singura româncă, până la urmă, în acești 33 de ani, care a fost recunoscută în Italia și care și acum, când se spune „româncă în televiziune” sau „Ramona”, cred că publicul italian face referire la mine.
Am pierdut și un rol o dată, pentru că era un rol de franțuzoaică și, fiind foarte cunoscută ca româncă, regizorul nu a vrut să mă ia pentru acel rol: „Tu nu ești franțuzoaică”, mi-a zis. Chiar dacă la probă am avut un accent foarte interesant, nu m-a ajutat, pentru că regizorul nu m-a acceptat”, a mărturisit actrița.