„Ramon”, filmul lui Pavel Bartoș, în cinematografele din toată țara din 3 februarie
Lungmetrajul produs de Pavel Bartoș și Jesus del Cerro a avut avanpremiera marți seară, la Bucureşti, iar din 3 februarie 2023 va rula şi în cinematografele din toată țară.
„Ramon”, din 3 februarie în cinematografele din toată țara
Pelicula „Ramon”, în care Pavel Bartoș joacă rolul principal, spune povestea unui om simplu a cărui unică și mare pasiune este viticultura. Viața lui se complică însă când decide să plece la București în căutarea „marii iubiri”.
„Dacă tu intri în cinema, când ieși ești 100% mai bucuros. / Sigur, asta e. Îți redă bucuria de a trăi. Vezi că viața e mult mai simplă. Este un om bun care este pus în situații excepționale, normale, dar la care el reacționează în felul lui simplu și atunci lumea își pune întrebarea dacă este om sau supererou”, a declarat Pavel Bartoș, producător și actor principal, potrivit stirileprotv.ro.
„Ramon”, în regia lui Jesus del Cerro și cu un scenariu semnat de Anghel Damian, este primul lungmetraj pe care Pavel Bartoș îl produce.
Din distribuție fac parte: Pavel Bartoș, Smiley, Selly, Andreea Esca, Carmen Tănase, Ionuț Rusu, Elvira Deatcu, Andreea Vasile, Alexandru Ion, Bogdan Farcaș, Bogdan Horga, Doru Cătănescu, Ecaterina Lupu, Gabriela Iliescu, Iuliana Postelnicu, Rodica Mandache, Teona Stavarachi și mulți alți actori.
Pentru film, Pavel Bartoş și colegii lui lucrează de peste trei ani.