Raluka vorbește despre preferințele ei în materie de bărbați: „Întotdeauna am tins către cei care sunt mai în vârstă”

Publicat: 29 03. 2023, 20:05
Actualizat: 29 03. 2023, 20:06
Sursa foto: Facebook / Raluka

Raluka a stat întotdeauna cât mai departe de ochii curioșilor atunci când a venit vorba despre viața ei personală, iar în ceea ce privește relațiile sale, nu s-a afișat în public cu iubiții ei, însă în cadrul unui interviu pentru ProFM, artista a făcut câteva declarații despre cel care îi este partener de viață, mărturisind și preferința ei pentru bărbații mai în vârstă.

Raluka preferă bărbații mai în vârstă decât ea

Deși a avut relații și cu bărbați mai tineri decât ea, Raluka se simte mai bine alături de cei mai mari și implicit mai maturi.

„Nu reușesc să mă înțeleg cu bărbații mai tineri. Mie îmi trebuie mult mai în vârstă, întotdeauna am tins către cei care sunt mai în vârstă cu mult decât mine. Reușim să ne înțelegem altfel, cumva ei reușesc să mă înțeleagă pe mine mai bine. Nu e ușor cu mine, credeți-mă”, a recunoscut cântăreața.

Cine este iubitul artistei în prezent

Potrivit cancan.ro, cel care i-a cucerit inima popularei artiste este un afacerist străin, pe care l-a cunoscut în timpul unei vacanțe în Mexic și care deține un resort într-o stațiune exclusivistă de acolo. Nu e de mirare de ce în ultimele luni, Raluka a făcut multe drumuri în Mexic și s-a bucurat de vacanțe spectaculoase. Bărbatul ar avea 55 de ani, este divorțat și are patru copii.