Cântărețul de hip-hop, Puya, a făcut câteva declarații despre soția sa, Melinda, într-un podcast recent. El a menționat că Melinda a fost cea care i-a dat un scop în viață și că, datorită relației lor, a reușit să construiască o familie și să-și găsească un scop în carieră, potrivit Gândul.ro.
Puya, pe numele său real Dragoș Gărdescu, formează o familie alături de Melinda, femeia cu care s-a cununat civil în luna septembrie a anului 2011. Cei doi au împreună trei copii.
În cadrul podcastului ”Fain & Simplu”, realizat de Mihai Morar, artistul a făcut declarații despre Melinda, mărturisind că datorită relației lor a simțit că are un scop în viață și că acum are responsabilitatea de a-și susține familia sa financiar.
„În lumea asta artistică întâlnești foarte multe femei, fete, dar foarte greu îți faci relații. Am avut norocul să găsesc o fată care nu prea îmi asculta muzica. Am reușit să facem o familie și am reușit să am un scop. În primul rând, să am un scop. Mă duc acasă, mă așteaptă cineva și acuma eu cu banii ăștia pe care i-am câștigat, trebuie să fac ceva, nu mă mai duc eu să fac pe nebunul cu mașini, haine și să impresionez. (…) Adică am ceva de făcut. Și a fost pentru după mult timp, pentru prima oară, când am reușit să fac o casă din banii ăștia pe care îi câștigam. Banii ăștia se strâng când ai un scop. Dacă eu nu aveam niciun scop… Scopul meu era să mă distrez încă o zi”, a mărturisit Puya, citat de revista Unica.
De asemenea, Puya a menționat că el și partenera sa sunt geloși unul pe celălalt, dar că Melinda are „mai multe motive”.
„Și eu sunt gelos și ea e geloasă. Bine, ea are mai multe motive, că na, lucrez în domeniul ăsta”, a mai declarat artistul.