Procesul împotriva lui Roman Polanski pentru presupusul viol din 1973 a fost anulat, spune avocatul regizorului

Publicat: 23 10. 2024, 18:24
Sursă foto: Hepta/ Bruno Bebert / Bestimage Closing of the first edition of "Nice Cine Roman Festival", south of France. On October 26th 2019

Regizorul franco-polonez Roman Polanski, care a fugit din SUA, a ajuns la o înțelegere într-un caz civil în legătură cu o acuzație de agresiune sexuală din 1973. Cazul, programat să fie judecat în Los Angeles în august anul viitor, a fost acum retras, a confirmat marți avocatul lui Polanski, citat de France24.

Polanski și reclamanta s-au înțeles

Cel mai recent dosar împotriva regizorului „The Pianist”, care se referea la un presupus atac sexual din 1973, fusese prezentat în instanța civilă din Los Angeles și programat pentru luna august a anului viitor, dar acum a fost retras, a declarat pentru AFP avocatul lui Polanski.

Cazul a fost „soluționat în vară, spre satisfacția reciprocă a părților și acum a fost anulat oficial”, a spus Alexander Rufus-Isaacs într-un e-mail.

Procesul, intentat anul trecut, susținea că Polanski a us o adolescentă pe atunci – numită în mod anonim în dosare ca Jane Doe – la cină la un restaurant din Los Angeles în 1973.

Se presupune că i-a dat tequila și, când aceasta a început să se simtă amețită, a condus-o la el acasă, unde a forțat-o să întrețină relații sexuale cu el.

„Ea i-a spus: „te rog să nu faci asta”, a declarat avocatul reclamantei, Gloria Allred, reporterilor în martie.
„Ea susține că el a ignorat rugămințile. Ea susține, de asemenea, că inculpatul Polanski i-a îndepărtat hainele reclamantei și a continuat să o agreseze sexual, cauzându-i dureri fizice, emoționale și suferințe extraordinare”.