Prinţesa Kate împlineşte 43 de ani. Cum își sărbătorește ziua de naştere
Prinţesa Kate îşi celebrează joi cea de-a 43-a aniversare, după un an greu în urma diagnosticării sale cu cancer, însă speră să îşi reia cu mai multă putere angajamentele publice în 2025 alături de prinţul William, informează AFP.
Petrecere regală în cadru restrâns
În acest an, prinţesa de Wales îşi va sărbători ziua de naştere într-un cadru restrâns în reşedinţa sa de pe domeniul regal Windsor, îndepărtându-se astfel de tradiţia aniversărilor petrecute în trecut alături de familie şi de prieteni în reşedinţa princiară din Norfolk, în estul Angliei, potrivit Știrile ProTV.
Urmărită cu mare atenţie la fiecare apariţie publică şi cunoscută în lumea întreagă, prinţesa Kate, cu silueta ei subţire şi părul lung, fascinează opinia publică. Iar dificilul an care tocmai s-a încheiat nu a făcut excepţie din acest punct de vedere.
Mai întâi din cauza misterului care a înconjurat boala sa, pe care prinţesa britanică a dezvăluit-o printr-o înregistrare video emoţionantă, în martie, după săptămâni de speculaţii intense, alimentate de absenţa ei din viaţa publică şi de o fotografie retuşată în care apărea alături de copiii săi.
Apoi, acea fascinaţie s-a manifestat şi în timpul numeroaselor luni în care Kate a rămas discretă, departe de ochii privitorilor şi concentrată asupra chimioterapiei sale, al cărei final l-a anunţat, „cu mare uşurare”, la începutul lunii septembrie, într-o nouă înregistrare video.
Bucurându-se de o popularitate imensă după căsătoria ei din 2011 cu prinţul William, care a marcat intrarea sa oficială în cadrul familiei regale britanice, prinţesa Kate este adorată de presa internaţională, în special de influentele tabloide, care îi laudă eleganţa şi atitudinea călduroasă faţă de public.
Fiică a unei însoţitoare de bord şi a unui controlor de trafic aerian, care au făcut avere după ce au înfiinţat o companie de aprovizionare pentru petreceri, Kate l-a cunoscut pe prinţul William la începutul anilor 2000 la Universitatea St. Andrews din Scoţia, unde ea studia istoria artei.
Rarele apariții ale Prințesei Kate de anul trecut au fost foarte mediatizate
Rarele ei apariţii publice de anul trecut au ţinut prima pagină a presei britanice, în special după prezenţa sa radioasă, în decembrie, la tradiţionalul concert de colinde de Crăciun, pe care prinţesa britanică îl organizează la Abaţia Westminster.
Înaintea concertului, prinţesa Kate a participat la vizita de stat întreprinsă de emirul Qatarului în Regatul Unit la începutul lunii decembrie şi a asistat în luna noiembrie la concertul comemorativ organizat anual în memoria soldaţilor britanici ucişi pe front.
În octombrie, l-a însoţit pe prinţul William în oraşul Southport, unde trei fete au fost ucise în vara anului trecut într-un atac care a bulversat întreaga ţară.
Înainte de acea vizită, apăruse doar de două ori în public: pe 15 iunie cu ocazia paradei aniversare dedicate regelui Charles al III-lea, în balconul oficial al Palatului Buckingham, apoi la finala masculină a turneului de tenis de la Wimbledon, în luna iulie.