Prețul incredibil cerut de comercianți pentru un kilogram de căpșuni / Costul este mai mare decât cel al cărnii

Publicat: 06 06. 2023, 12:19
Sursa foto: Freepik

Pe piețele din România, căpșunile au ajuns să coste mai mult decât carnea, însă românii nu se abțin atunci când vine vorba de a-și satisface poftele.

Cât a ajuns să coste, de fapt, 1 kg de căpșuni.

Un kilogram de căpșuni, mai scump de cât un kilogram de carne

Este sezonul căpșunilor, însă, în, luna mai, în piețele din România un kilogram de căpșuni ajunsese să coste mai mult decât un kilogram de carne. Românii s-au obișnuit cu prețul exorbitant al acestora, însă a există și categoria celor care nu s-au uitat la bani.

Însă, în primele zile de vară, prețul unui kilogram de căpșuni a ajuns mai accesibil în majoritatea piețelor din România. Astfel, în piața Obor din București 1 kilogram de căpșuni costă 20 de lei. În Mihai Bravu și în piețele de la Gara de Sud 1 kilogram de căpșuni costă 26 de lei, scrie Cancan.

Unde se găsesc cele mai mici prețuri

În schimb, cele mai mici prețuri se găsesc în piețele din Ploiești, acolo unde 1 kilogram de căpșuni costă 12,99 lei. La polul opus se află prețul cireșelor.  Săptămâna trecută, la piața Malu Roșu din același oraș, ploieștenii scoteau din buzunar 49 de lei pentru un kilogram de cireșe din România, calitatea I. Câteva zile mai târziu, în weekend-ul ce tocmai a trecut, comercianții au revenit la sentimente mai bune și au modificat prețul, 1 kg de cireșe ajungând să coste 26 de lei.

Pentru cei care își doresc să guste din cireșele de Grecia, prețul unui kilogram este de 30 de lei. Cei care doresc să se înfrupte din cireșele de la Păulești, situat la aproximativ 2 km de Ploiești, locul considerat „raiul cireșelor de Prahova”, un kilogram se vinde cu 20 de lei, iar căpșunile au ajuns să coste 10 lei/kg.