Mădălina Ghenea, una dintre cele mai cunoscute femei din România și nu numai, a uimit miercuri, 23 august, cu o postare de doliu distribuită pe contul de Instagram, unde este urmărită de peste 1,2 milioane de oameni.
Fotomodelul și-a surprins urmăritorii după ce a publicat un mesaj: „Odihnește-te în pace, îngeraș mic”.
După publicarea fotografiei, Ghenea și-a închis contul de Instagram, creând și mai multă panică în rândul urmăritorilor săi.
„Mădălina, ai putea să ne spui ce s-a întâmplat? Creezi o mulțime de nedumeriri în rândul urmăritorilor tăi”, i-au transmis fanii acesteia.
Fotomodelul este în doliu pentru un copil pe care îl susținea. Acesta a decedat din cauza unei boli grave.
„De câteva zile am decis să-mi închid profilul de Instagram, e vorba despre o perioadă de doliu care m-a afectat profund.
Ieri am decis să dedic o postare, un gând de suflet, familiei unui copil care, din păcate, nu a supraviețuit și pe care, în ultimele luni, l-am ajutat în toate modurile în care mi-a fost posibil, pentru a-i oferi, în micul meu mod, speranța de a depăși o boală gravă”, a transmis Mădălina Ghenea.
„Nu m-am gândit niciodată că se vor crea tot felul de speculații asupra vieții mele private și nu m-am gândit niciodată că va trebui să-mi justific gestul meu privat, dictat de inimă, din cauza unor voci incontrolabile care m-au lăsat uimită.
Asta doar pentru a clarifica și a pune capăt unor speculații fără sens”, și-a încheiat fotomodelul mesajul, scrie libertatea.ro.
Vezi această postare pe Instagram