Cercetătorul britanic Peter Scott-Morgan s-a stins din viață la 64 de ani, a anunțat miercuri familia sa, pe contul de Twitter, potrivit Mirror.
Peter a fost primul om din lume care a devenit parțial robot, prin mai multe intervenții chirurgicale, după ce a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică.
În 2017, Dr. Peter Scott-Morgan a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, însă a refuzat să-și accepte soarta. Hotărât să depășească limitele științei, el a decis să-și prelungească viața și să devină robotizat.
„Pentru uimitorii susținători rebeli ai lui Peter: Cu inima zdrobită, vă anunț pe toți că Peter a murit liniștit înconjurat de familia lui și de cei mai apropiați lui. A fost incredibil de mândru de toți cei care l-ați susținut și de viziunea lui de a schimba modul în care oamenii văd dizabilitățile”, a scris familia sa pe Twitter.
To Peter’s amazing rebel supporters: With a broken heart, I’m letting you all know that Peter passed peacefully surrounded by his family, and those closest to him. He was incredibly proud of all of you who supported him, and his vision of changing the way people see disability.
— Dr Peter B Scott-Morgan (@DrScottMorgan) June 15, 2022
Moartea cercetătorului a îndurerat oameni din întreaga lume, care i-au adus un omagiu, numindu-l pe omul de știință o sursă de „inspirație”.
„Peter a fost o sursă de inspirație atât pentru persoanele sănătoase, cât și pentru cele cu dizabilități. Cele mai sincere condoleanțe celor dragi”, a scris cineva, pe Twitter.
„Ce persoană demnă de inspirație și ce mare pierdere. Lumea noastră este mai bogată datorită lui”, a fost mesajul postat de o altă persoană.
Pentru a deveni “cyborg”, Peter Scott-Morgan a trebuit să treacă printr-o serie de operațiuni complexe și riscante. Printre acestea s-a numărat dezvoltarea unui avatar remarcabil de real al feței sale înainte de a-și pierde orice mușchi.