Ce pedeapsă riscă Margherita de la Clejani, dacă testul antidrog este pozitiv

Ce pedeapsă riscă Margherita de la Clejani, dacă testul antidrog este pozitiv

Fiica Clejanilor a ținut câteva săptămâni prima pagină a tabloidelor, după ce a provocat un accident de mașină în luna mai a acestui an. În urma impactului nu au existat victime însă se pare că Margherita ar fi primit un prim rezultat pozitiv la testul antidrog efectuat la fața locului.

Deși a negat întotdeauna că ar fi consumat substanțe interzise, Margherita a refuzat să achite testul de la INML, iar Brigata Rutieră a Capitalei a fost nevoită să plătească pentru a obține probele Margheritei. Acum, fiica celor doi artiști ar urma să se prezinte în fața polițiștilor pentru a primi rezultatele examenului toxicologic.

Pedeapsa pe care o riscă Margherita de la Clejani dacă primește rezultat pozitiv la testul antidrog

În luna mai a acestui an Margherita de la Clejani a fost protagonista unui accident rutier, în București. Fiica Clejanilor a avariat cu automobilul personal un autoturism parcat pe marginea străzii. La acel moment, accidentul a stârnit un întreg scandal în presa tabloidă, iar despre Margherita s-a spus că ar fi primit un rezultat pozitiv la testul antidrog efectuat la fața locului.

Ancheta este în desfășurare, iar surse din interior susțin că vedeta ar fi consumat un cocktail de substanțe stupefiante, printre care se numără și cocaina. Urmează ca fiica Clejanilor să se prezinte în fața polițiștilor de la Brigada Rutieră pentru a primi rezultatul examenului toxicologic, informează România TV. Margherita de la Clejani va rămâne cu permisul de conducere suspendat pentru perioada următoare

„Toate bune și frumoase. Nu înțeleg de ce teste vorbim. Ce teste. Alcool test nu există, droguri nu există. S-a întâmplat să ne tamponăm pentru că eu mă uitam în oglindă și îmi făceam buzele. Ce e cu aberațiile astea, ca mie nu îmi plac. Nu am de ce să am dosar penal. Alcool nu mi-a ieșit, droguri nu mi-a ieșit. Nu o să mai declar nimic pentru presa din România, doar de la Hollywood”, spunea Margherita imediat după accident.

Fiica Clejanilor, un pas în industria de fashion

După celebrul accident de mașină, Margherita a explicat în mai multe rânduri că nu a consumat droguri, dar și faptul că acum se concentrează pe carieră. Vedeta a lansat o linie personală de haine, despre care chiar ea spune la început că sunt inspirate de Hollywood și moda care se poartă în America.

La momentul accidentului, fiica lui Ioniță și a Vioricăi se afla în mașină cu un misterios bărbat, despre care s-a spus inițial că ar fi chiar iubitul ei. Ioniță a făcut ulterior lumină în întreaga poveste și a explicat că bărbatul era doar unu prieten al Marghritei, ce se ocupa și de linia vestimentară pe care vedeta urma să o lanseze.

„Muzica rămâne un hobby pentru mine, dar la evenimente, petreceri și chestii de genul nu voi mai participa pentru că nu mă mai reprezintă asta acum. Eu acum sunt focusată pe fashion, design și stilism, sunt consultant fashion pentru bărbați, am făcut niște cursuri foarte interesante și acum mă focusez foarte mult pe această parte”, a declarat ea în urmă cu ceva timp, la Xtra Night Show.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)