Pe cine iubeşte, în realitate, Gheorghe Ifrim, primarul din Las Fierbinţi. Cum arată şi cine este, de fapt, soţia actorului de la Pro TV
Românii îl știu drept primarul din Las Fierbinți, Vasile, iar despre viața lui sentimentală se cunosc puține lucruri în serial. În realitate, Ghoerghe Ifrim, actorul de la Pro TV iubește aceeași femeie de mai bine de 20 de ani. Totuși nu sunt mulți cei care știu cine este și cum arată partenera de viață a actorului din Las Fierbinți.
Gheorghe Ifrim vorbește rar despre viața sa personală și preferă să își țină familia departe de lumina reflectoarelor sau a camerelor de fotografiat. Mai multe imagini puteți descoperi în Galeria Foto de AICI!
Cum arată și cine este, de fapt, soția primarului din Las Fierbinți
Gheorghe Ifrim este căsătorit, din 2001, cu Roxana. Cei doi s-au cunoscut în timpul facultății, atunci când a început și povestea lor de iubire. Împreună, soții Ifrim au doi copii despre care tatăl lor a povestit adesea că sunt extrem de talentați.
„Familie suntem din 2001, căsătoriți oficial, dar așa ne știm din 1995, din anul al doilea de facultate. Avem mulți ani împreună, frumoși, și cu bune, și cu rele, că Dumnezeu nu îți dă numai bucurii, dar am trecut cu grijă peste toate, dragostea și iubirea înving întotdeauna, asta e cel mai important într-o căsnicie”, a declarat actorul în trecut, potrivit Libertatea.
Primarul din Las Fierbinți a povestit că în mijlocul familiei se simte cel mai relaxat și echilibrat, iar ei sunt cei care îl susțin și îl încarcă cu energie. Află cum arată și soția lui Celentano în viața reală!
Cum arată soția actorului Gheorghe Ifrim, de la Pro TV
Despre Roxana, Gheorghe Ifrim spune că l-a susținut întotdeauna și mereu l-a apreciat atunci când a simțit că merită. Primarul din Las Fierbinți a povestit că soția lui a terminat Dreptul, dar și-a dorit să rămână acasă și să își crească copii, având grijă de familie.
„Soția m-a susținut tot timpul în meseria asta și m-a echilibrat, mi-a crescut copilașii, ea s-a sacrificat așa în sensul frumos pentru copii. A terminat Dreptul, dar și-a dorit să rămână cu copiii, să îi crească și a făcut foarte bine, pentru că se simte chestia asta”, a povestit actorul, după cum scrie sursa citată mai sus.
Despre cei doi copii pe care îi are alături de Roxana, actorul de la Pro TV a vorbit mereu frumos și întotdeauna s-a simțit mândru de realizările lor.
„Am doi băieți minunați, o soție minunată, Roxana. Ștefan este cel mare, Cristian, cel mic. Datorită lor fac ceea ce fac, pentru că ei mă echilibrează foarte tare. E foarte important să ai familie, din punctul meu de vedere, indiferent ce meserie faci”, mărturisea actorul pentru RomanianActors.com.