Opinie: Se plânge Dan Negru de discriminarea de vârstă din showbiz de parcă zeci de ani de zile l-ar fi obligat cineva să devină unul dintre promotorii acesteia

Opinie: Se plânge Dan Negru de discriminarea de vârstă din showbiz de parcă zeci de ani de zile l-ar fi obligat cineva să devină unul dintre promotorii acesteia
Sursa Foto: Facebook / Dan Negru

Inițial am salutat faptul că Dan Negru a criticat ageism-ul (discriminarea de vârstă) din showbiz-ul românesc, apoi mi-am amintit. E adevărat că suntem singura țară din Europa și una dintre puținele țări din lume în care există discriminare de vârstă.Dar cum s-a ajuns aici.

Suntem pe primul loc la proverbe despre câtă înțelepciune aduce bătrânețea dar ne batem joc de seniori

Vezi discriminarea de acest fel și în viața de zi cu zi, departe de ecranele televizoarelor, în marile orașe, inclusiv în București. În România, viața socială a persoanelor trecute de 60 de ani a dispărut cu desăvârșire. Evident, cea mai mare parte din cauză este sărăcia, căci din pensii care abia te mai ajută să plătești facturile, cu greu mai poți să te încurajezi să ieși în oraș.

Dar nu e doar atât, întreaga societate românească pare să-și urască oamenii în vârstă. Suntem pe primul loc la proverbe care laudă experiența și înțelepciunea care vine odată cu vârsta dar ne tratăm seniorii cu superioritate, aroganță și chiar cu ură. În toate țările civilizate ai să vezi la terase oameni în vârstă care-și savurează cafeaua, berea sau vinul și discută despre viață. Nu la noi. La noi e rușine, e ceva tabu.

Să nu uităm campania electorală de acum câțiva ani în care societatea a fost divizată pentru că o mulțime de alegători, majoritatea simpatizanți USR au purtat o luptă întreagă împotriva propriilor părinți pe care-i jigneau în toate felurile ca să-i convingă să nu mai voteze cu PSD.

S-au scris editoriale întregi în care se sublinia că, vezi doamne – „bătrânii au tot votat PSD de 27 de ani încoace, ținând în prim planul politicii românești o clică de hoți care a confiscat un partid”, „că nu e normal ca cei care se duc din viața asta să-și bată joc de viitorul copiilor și nepoților lor”, „bătrânii ăștia fără dinți care votează PSD și Dragnea”.

S-au postat pe rețelele de socializare mesaje de genul „nu îi lăsa pe boșorogi să voteze pentru tine”, „toți moșii tâmpiți votează în locul tău”, etc. Asta se întâmpla în 2016, în viața publică din România.

Pe lângă politică – pâinea – mare parte din vina pentru discriminarea de vârstă o are divertismentul – circul

Dar, revenind la partea leului care-i aparține showbizului – cel care a transformat bătrânețea într-un ceva inutil, demn de dispreț, interzis pe micile ecrane.

Să nu uităm că Dan Negru a făcut ani de zile audiențe cu emisiunea Ciao Darwin alături de personajul Mama Natură (titlu preluat ulterior de Roxana Ionescu), despre care se lăuda chiar anul acesta că el l-a inventat: „«Mamele Naturi» vor vinde întotdeauna pe ecrane, atâta vreme cât omul va exista. (…) Acum 20 de ani, când noi o scoteam pe «Mama Natură» dintr-un tort, era ceva wow!”. Tot recent a spus că ani de zile a crezut că publicul de televiziune este idiot. Convenabil, aș zice.

Să nu uităm că în martie 2008, Dan Negru dădea startul emisiunii concurs „Te pui cu blondele?”, care opunea un invitat unei echipe de 50 de blonde, desigur, toate tinere și foarte frumoase. „Am avut deja probleme cu nişte organizaţii feministe care au zis că nu se poate aşa ceva, că punem în inferioritate femeia”, spunea, la debut, vedeta Antenei 1.

Emisiunea s-a terminat după 7 ani, în martie 2014 și i-a adus lui Dan Negru nu doar foarte mulți bani ci și foarte multă faimă. Căci, poate nu știați, Dan Negru se numără printre cei mai bogați oameni de televiziune. Prezentatorul TV are o avere impresionantă pe care a investit-o în terenuri și în construcția unor blocuri.

Avere pe care a obținut-o mai ales din emisiuni în care obiectifica și se folosea de femeile tinere și arătoase, nu pe principiul quality sau al respectului față de vârstă. Nu pentru că nu știa că ceea ce face e greșit, ci pentru că, timp de ani de zile, i-a convenit de minune discriminarea de vârstă din showbiz atunci când aceasta îi rotunjea conturile.

Poate ar trebui să se chestioneze pe sine însuși pentru felul în care a discriminat și a exclus femeile în vârstă și femeile care aveau ceva de spus, nu doar de arătat

Am cerut părerea Tudorinei Mihai, președintă a Asociației Front, un ONG care luptă pentru egalitate de gen și drepturile femeilor: „Dan Negru a promovat ani la rândul emisiuni în care singurele prezențe feminine erau fete foarte tinere, pe post de decor.

A avut printre cele mai dezgustătoare emisiuni din punct de vedere al obiectificării femeilor și al excluderii celor care nu se înscriau în anumite tipare. Poate ar trebui să se chestioneze pe sine însuși pentru felul în care a discriminat și a exclus femeile în vârstă și femeile care aveau ceva de spus, nu doar de arătat.

Cât privește discriminarea pe criterii de vârstă, despre care vorbește el, ea din păcate există nu doar în România, ci peste tot în lume.

Discriminarea pe baza vârstei afectează în proporție covârșitoare femeile. În urmă cu mai mulți ani, prezentatoarele de la BBC au protestat în legătură cu excluderea lor de pe platourile de televiziune pe măsură ce avansează în vârstă, spre deosebire de colegii bărbați care sunt bineveniți până la vârste înaintate.

Pe măsură ce înaintează în vârstă, bărbații prezentatori capătă și mai multă autoritate și prestanță, în timp ce femeile aproape că lipsesc.”

Desigur, discriminare de gen sau de vârstă există și „afară”, în showbiz și peste tot, nu am inventat-o noi, românii (măcar atât). Spre exemplu, cel mai recent caz este cel al firmei Adidas care i-a transmis Soranei Cîrstea (cu bătaie la Simona Halep) pe vremea când Cîrstea avea contract cu Adidas: „Mai degrabă arăți bine și ești în top 20, decât să nu arăți bine și să fii numărul 1”.

Însă, la fel de adevărat este și că la noi, emisiunile în care diverși prezentatori, printre care și Dan Negru au profitat din plin de o relaxare a legilor audiovizualului care i-a umplut de bani și faimă cât au fost la rândul lor tineri.

Acum, trași pe linie moartă și nebăgați în seamă și-au schimbat abordarea ținând lecții de morală unei industrii și societăți care discriminează (și) în funcție de vârstă și care arată în halul în care arată și din cauza lor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`