Opinia Irinei Margareta Nistor legată de cel mai bun film de la Oscar 2023, Everything Everywhere All at Once: „E foarte uman, până la un punct…”

Publicat: 13 03. 2023, 21:37

Irina Margareta Nistor este cunoscută drept o cinefilă și traducătoare de mare renume, astfel încât nu a putut să nu comenteze succesul de care s-a bucurat filmul Everything Everywhere All at Once la Premiile Oscar.

Producția în care joacă Michelle Yeoh și Jamie Lee Curtis a câștigat 7 trofee, printre care și cele mai relevante din toate nominalizările.

Irina Margareta Nistor, despre filmul Everything Everywhere All at Once

Producția cinematografică reprezintă o combinație între comedie și SF, la mijloc fiind vorba despre proprietara americano-chineză a unei spălătorii, care trebuia să lupte în fața unui audit din partea fiscului dar și cu atacatori din universuri paralele.

În opinia Irinei Nistor, ‘Everything Everywhere All at Once’ este un film care nu se pretează la orice persoană, dar totodată care merită văzut, pentru că are publicul ei.

Irina Margareta Nistor a dat de înțeles că nu e mare fan a celui mai premiat film de la Oscar din acest an. Totuși, criticul a remarcat diversitatea din această producție, așa că nu a putut să nu vorbească despre acest lucru. Aceasta a explicat că pelicula este ca ‘o shaorma cu de toate’, asta fiindcă regăsim toate genurile, de la comedie, dramă, SF, mult SF, dar și niște eroi cu față umană.

„E ciudat, greu de urmărit”

Irina Margareta Nistor a precizat că oricine vrea să vizioneze acest filme trebuie să știe că nu este unul ușor de urmărit. De asemenea, a spus că, din punctul ei de vedere, are o notă destul de ciudată și stranie. Mai mult decât atât, a mărturisit că s-au investit mulți bani în el.

„E ciudat, greu de urmărit. M-am bucurat că a fost la TIFF. A intrat și pe marile ecrane. E o călătorie în timp, în sensul că trecem dintr-un Univers în altul, iar dacă nu ne place Universul ăsta, mergem în alt Univers. Ei au socotit că e un film independent și merită încurajat.

Mi se pare că au investit mulți bani în el. Sunt tot un fel de super-eroi, dar sunt eroii noștri de fiecare zi. Sunt niște oameni obișnuiți. În cronica lor au zis că e un film despre refugiați. Eu mereu m-am întrebat, dintre cei 9.000 care votează, câți sunt din partea Asiei.

Știu că nu sunt politically correct, dar era o chestie foarte nostimă într-un manual de Oscaruri și spunea cum poți ghici cine ia Oscarul: care au șansele mari, șansele mici și care ar putea fi surpriza și atunci ai să afli. E un film straniu, dar până la urmă e foarte omenesc. E foarte uman, până la un punct, dar e ușor greu de urmărit”, a declarat Irina Margareta Nistor, potrivit viva.ro.