Oksana Ionașcu a avut o primă postare pe rețelele sociale după ce în presa mondenă au apărut informații că soțul ei, Cezar Ionașcu, are amantă și divorțează de ea. Mai apoi s-a zvonit că el a plecat din casa în care locuia cu Oksana și cei cinci copii ai lor și din cauza unor „ritualuri” pe care le-ar fi făcut ea și pe care el le considera „dubioase”. Situația a ajuns în atenția publică mai ales întrucât Cezar Ionașcu e recunoscut pentru ”lecțiile” sale despre masculinitate și cum să ai o căsnicie fericită.
„Suntem bine, slavă lui Dumnezeu! Firește, ca orice alt cuplu, avem suișuri și coborâșuri în această perioadă a Postului Mare, mai ales de natură spirituală. Le voi încadra la capitolul încercări. Orice alte speculații, pe care le-am observat în această dimineață în spațiul public, la adresa mea și a familiei mele, sunt răuvoitoare și nefondate”, a reacționat Cezar Ionașcu, pentru CanCan.
Iar într-un story postat marți pe Instagram, el a negat clar zvonurile „că are amantă, amante, că pleacă de acasă și divorțează”: „Dacă atât vă duce capul, e OK, nu am ce să comentez, nu am niciun fel de comentariu! Niciun fel de comentariu!”.
Tot pe Instagram, Oksana Ionașcu a scris că „pierderea nu este sfârșitul, ci începutul”.
„Nu te împotrivi. Oricât de mari ar fi valurile – nu lupta cu ele. Oricât de tare ar bate vântul – nu încerca să-l ții pe loc. Lupta îți epuizează puterea. Rezistența face drumul mai lung. Când încerci să ții ceea ce este inevitabil, acesta te sfâșie.
Când te agăți de ceea ce pleacă, mâinile ți se strâng în pumni și îți pierzi capacitatea de a primi. Când te închizi din frică, fluxul nu poate trece prin tine. Dar dacă vei permite… Dacă vei permite ca totul să fie. Dacă îți vei permite să respiri.
Dacă vei permite vieții să se desfășoare așa cum dorește – vei vedea că furtuna nu distruge, ci purifică. Că haosul nu sperie, ci eliberează. Că pierderea nu este sfârșitul, ci începutul. Permite. Și privește cum totul își găsește locul potrivit. Cu Bucurie, Dăruire, Iubire și Recunoștință, Oksana Ionașcu!”, a transmis Oksana Ionașcu.
Vezi această postare pe Instagram