Recent, Octavian Strunilă a fost invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță, în cadrul căreia a surprins pe toată lumea cu declarațiile făcute.
Actor și regizor, vedeta a dezvăluit cine este actrița cu care ar filma o scenă de dragoste, dar a făcut și un top al celor mai netalentați actori.
În cursul zilei de Octavian Strunilă a participat la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc”. „Am zis că dacă tot vorbesc despre absolut orice, să vin și la emisiunea asta”, a spus acesta, înainte de a primi întrebările.
Una dintre întrebări l-a provocat pe Octavian Strunilă să numească o persoană cu care ar filma o scenă de dragoste, iar vedeta nu a ezitat și a dat răspunsul imediat: „Ne cunoaștem de atâta vreme și nu ar fi o problemă. Anca Dumitra. Pentru că e o actriță profesionistă. Ar ieși scena perfect și faptul că ne cunoaștem de atâta vreme ar face filmarea mai ușoară”, a declarat Octavian Strunilă, potrivit Libertatea.
Ulterior, el a primit o altă întrebare, iar răspunsul a fost neașteptat. El a numit o actriță din România cu care ar accepta să aibă o aventură amoroasă dacă ar fi sigur că nu s-ar afla niciodată. „Monica Bîrlădeanu și Inna sunt atât de frumoase și de speciale încât e normal. Adică dacă Oana n-ar fi, dacă nu ar exista, ar trebui să se întâmple. Dacă nu ar exista soția mea, bineînțeles”, a adăugat actorul.
O altă provocare primită de actor a fost aceea de a întocmi un top 3 al celor mai netalentați actori cunoscuți din România. După părerea lui, Matei Dima, Vladimir Drăghia și Smiley fac parte din acest top.
„Eu vorbesc acum despre ce se vede în showbiz. Matei Dima, adică Bromania, Drăghia și o să spun și Smiley. Îți spun și de ce. Am și argumente. Bromania este un producător atât de bun și cred că este singurul din România care s-a prins că businessul ăsta poate să facă bani. El a venit din America cu chestia asta, cu businessul, dar a venit din păcate și cu actoria aia învățată acolo. Face niște lucruri care nu au legătură cu meseria asta așa cum trebuie să fie ea.
Vladimir Drăghia, pentru că am și auzit niște lucruri. Adică am auzit că repetă undeva și le zice actorilor în timpul spectacolelor: hai, acuma tu ești. (…) Și din ce l-am văzut prin seriale, mi se pare că trebuie să ia niște lecții înainte să facă lucrurile astea”, a mai declarat Octavian Strunilă.