Octavia Geamănu a revenit la Antena 1, după multe luni de concediu. Este în continuare în proces cu postul de televiziune: „Totuși, nu poți să ștergi cu buretele 18 ani”
Octavia Geamănu a fost scoasă de la Observator în luna iunie 2022, iar acum s-a întors la Antena 1, după concediul de odihnă, care a durat câteva luni.
Prezentatoarea spune că încă e în proces cu angajatorul, din cauză că a fost scoasă de pe post fără să fie anunțată, și mărturisește acum că nu are de gând să renunțe.
Octavia Geamănu s-a întors la Antena 1
Vedeta nu a mai apărut la pupitrul știrilor de la Antena 1 din luna iunie. Observatorul de weekend, care era moderat de Octavia Geamănu, e acum prezentat de o jurnalistă care a venit de la Aleph şi a lucrat patru ani la PRO TV, Irina Ursu.
După ce a fost scoasă de pe post, Octavia Geamănu și-a continuat munca în redacție, ca redactor. Ulterior, ea a intrat în concediu de odihnă, iar acum, după sărbători, a revenit la muncă. Aceasta a postat o fotografie din redacție pe rețelele de socializare, alături de un mesaj:
„După multe luni (nici nu mai știu câte) mi s-a încheiat concediul de odihnă.
Surprinși ai mei colegi să mă revadă azi, dar surprinsă și eu să discut cu unii dintre ei și să aflu cum mulți credeau că zilele de concediu mai vechi de doi ani «se pierd». Nu se pierde nimic pe drum dacă ești inspirat să îți notezi totul. Și eu aveam zile de concediu neluate din 2017 pe care mai mult de nevoie decât de voie le-am folosit acum”, a dezvăluit vedeta, care e determinată să continue procesul cu Antena 1, după ce a fost scoasă de la Observator, scrie Libertatea.
„Azi, pe drumul spre redacție, simțeam un gol în stomac. Vin într-un loc unde nu mă aștept să curgă lapte și miere ca-n zilele în care nu aveam un proces cu angajatorul. Cert e că merg în continuare determinată pe acest drum. Mă întreabă mulți de ce nu renunț. Însă și mai mulți îmi spun să nu renunț. Eu aleg așa cum am făcut-o de fiecare dată, în raport cu cine sunt și ce simt.
O viață profesională clădită în mod cinstit, cu sacrificii și fără compromisuri, îți oferă o putere nebănuită. Mulți cunosc acest sentiment. Nimeni nu are dreptul să își bată joc de carieră ta, de munca ta, de viața ta, de demnitatea ta, de onoarea ta. Ori în față unor astfel de abuzuri (căci așa am fost educată să le numesc de-a lungul carierei), niciodată în viață asta nu voi pleca fruntea! Cu gânduri bune tot înainte”, a spus Octavia Geamănu.
Octavia Geamănu, despre procesul cu Antena 1
În cadrul unui interviu, vedeta a vorbit despre procesul ei cu Antena 1. „Sunt într-o situație neplăcută, chiar dacă eu sunt în continuare angajată, cu aceleași drepturi. Sunt în concediu de odihnă, pentru că aveam foarte multe zile de concediu de recuperat, după ce, în ultimii 5-6 ani, nu mi-am luat aproape deloc libere. Mai sunt în concediu până pe 3 ianuarie, timp în care avem și un proces pe rol. A trecut primul termen, în decembrie urmează al doilea. Probabil că al treilea termen mă va prinde în redacție sau nu”, a spus vedeta pentru OK! Magazine.
Și a continuat: „Totuși, nu poți să ștergi cu buretele 18 ani. 18 ani în care Antena 1 a fost parte din mine. Eu am avut familia mea și familia Antena 1. Și cineva într-o zi a decis ca eu să nu mai fac parte din echipa Observator, fără nicio explicație. Din contră, spunându-mi că sunt perfectă și că nu are nimeni ce să-mi reproșeze.
Am luat-o cum a venit, pentru că sunt un om rațional. Dacă ar fi să mă întrebi ce vreau, ți-aș spune că știu foarte bine ce vreau din punct de vedere profesional, la fel cum știu foarte bine ceea ce nu vreau. Cred că doar atât pot să-ți spun despre această situație. Acum, destinul meu profesional este în mâna unor judecători. Desigur că eu cred că destinul meu profesional în televiziune va mai dura mulți ani de-acum înainte. Dar rămâne de văzut unde”, a mai spus ea.