Oana Sârbu, detalii neștiute despre Festivalul Mamaia: „Au adus o schimbare în negru” / Ce crede artista despre reluarea evenimentului
Anul acesta, cunoscutul Festival Mamaia revine, spre bucuria celor ce apreciază acest tip de evenimente. Foarte multe vedete au reușit să se remarce pe această scenă ani întregi, concursul fiind organizat, până în urmă cu ceva timp, vară de vară.
Printre acestea se numără și Oana Sârbu, care nu a uitat experiența pe care a trăit-o atunci când a participat la festival.
Oana Sârbu, despre revenirea Festivalului Mamaia
Într-un interviu acordat recent, Oana Sârbu a vorbit despre cunoscutul Festival Mamaia, dar și despre modul în care erau aleși câștigătorii. Se pare că au existat schimbări majore de-a lungul anilor, iar unele lucruri au rămas uitate.
Artista a povestit faptul că, în urmă cu aproape 40 de ani, la masa juraților erau reprezentații PCR, iar aceștia își puteau da acordul modificând „alura esențială a filonului românesc autentic”.
„Anii ’80, în care m-am lansat eu, au adus cu ei o schimbare în negru, în toate domeniile profesionale și educaționale, inclusiv în muzică. Reprezentanți ,,de seamă” ai PCR erau prezenți în jurii muzicale sau artistice, care își dădeau acordul modificând alura esențială a filonului românesc autentic”, a declarat Oana Sârbu, potrivit Fanatik.
Spre deosebire de anii trecuți, pe vremuri, melodiile patriotice aveau prioritate. Mai mult de atât, și cele tip imn se făceau remarcate pe scena de la faimosul Festival Mamaia. Chiar și așa, artista spune că au fost și piese bune care s-au lansat în acea perioadă. Referitor la relansarea ediției aniversare a festivalului, Oana Sârbu spune că se bucură enorm de această decizie.
Oana Sârbu este de părere că festivalul trebuia să revină
Oana Sârbu consideră că revenirea celebrului Festival Mamaia era necesară, măcar în memoria faimoșilor compozitori și interpreți. De asemenea, ea speră ca și tinerii să fie atrași de acest concurs și să opteze pentru el.
„Și la Mamaia existau așa-zisele priorități pentru anumite piese tip imn, recitaluri impuse, premii date pe criterii subiective ș.a.m.d. Totuși, au existat piese foarte bune, lansate și atunci. Mă bucur tare de această ediție aniversară.
Cred că merită, în memoria unor mari compozitori, instrumentiști și interpreți, ca Festivalul de la Mamaia să revină, să-și câștige admiratori în rândurile publicului tânăr!”, a mai adăugat ea.