Oana Roman s-a rugat ca Marius Elisei să o înșele: „Mi-am dat seama că nu se va încheia dacă el nu-și va găsi pe altcineva. Ies dintr-o relație toxică în care victima am fost eu, nu el” (FOTO)

Oana Roman s-a rugat ca Marius Elisei să o înșele: „Mi-am dat seama că nu se va încheia dacă el nu-și va găsi pe altcineva. Ies dintr-o relație toxică în care victima am fost eu, nu el” (FOTO)
Sursa Foto: Instagram/ @oanaromanelisei

Oana Roman a mărturisit că și-a dorit ca Marius Elisei să-și găsească pe cineva în timp ce erau împreună deoarece considera că doar așa ea putea să iasă din acea relație toxică. Totuși, ea susține că nu regretă povestea de dragoste pe care a trăit-o cu Marius Elisei.

Oana Roman nu regretă relația cu Marius Elisei

„Mama mi-a zis într-o zi așa: dacă ai fost fericită real o zi și apoi o săptămână și apoi o lună, a meritat. A meritat, pentru că alte femei nu reușesc să fie nici măcar o zi. Tu trebuie să te gândești la chestia asta și să nu regreți, că dacă trăiești cu regret, n-are niciun rost.

Finalul a meritat pentru că am acest copil minunat, cu siguranță. Dumnezeu a vrut ca eu să am atunci, la momentul ăla, un copil care să fie așa, pentru că Iza este o minune, o binecuvântare. Este un copil incredibil. Eu nu aș fi avut cum să-mi dau seama că e bine sau nu. (…)

Eu nu pot să zic că regret, pentru că am acest copil. Eu nu știu dacă aș fi avut copilul ăsta dacă nu l-aș fi întâlnit atunci, în momentul ăla, pe Marius”, a mărturisit Oana Roman în podcastul AneiMaria Prodan, potrivit VIVA!.

Oana Roman: Ies dintr-o relație extrem de toxică în care victima am fost eu, nu el

Ea a mai spus că acum nu e fericită deoarece încă se resimte după relația toxică pe care a avut-o cu Marius Elisei: „Trăiesc o perioadă de PTSD, adică de stres post-traumatic, la mine fix asta e în momentul ăsta, pentru că ies dintr-o relație care a fost extrem de toxică și de abuzivă și victima am fost eu, nu el”.

„În ultima vreme, adică cel puțin în ultimul an, a fost foarte greu, insuportabil. Eu m-am rugat, la propriu, pentru că mi-am dat seama că nu se va încheia dacă el nu-și va găsi pe altcineva, eu am înțeles chestia asta.

Și atunci, toată lumea spune a lăsat-o, și-a găsit pe alta. Nu, eu mi-am dorit să se întâmple lucrul ăsta. Adică eu efectiv asta mi-am dorit, să pot să pun punct, și știam că nu se va pune punct și că el nu va pleca din casă dacă nu-și va găsi pe altcineva, o altă victimă căreia să-i aplice același scenariu, punct cu punct, cum mi l-a aplicat mie.

În momentul în care el a plecat, și a plecat după un ultimatum pe care eu i l-am dat, eu am știut că el se va duce la altcineva, eu am intuit. Ce n-am intuit eu a fost atitudinea pe care o avea în raport cu Isa. Asta n-am intuit și asta este o dramă. Ei au avut o relație foarte bună tot timpul”, a mai spus Oana Roman.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)