Oana Roman, povestea clipelor de coșmar prin care a trecut în timpul Revoluției: „Am crezut că vom muri”

Oana Roman, povestea clipelor de coșmar prin care a trecut în timpul Revoluției: Am crezut că vom muri
Foto: Instagram

Românii comenorează 33 de ani de la victoria revoluționară din anul 1989.

Oana Roman a povestit momentele și clipele de coșmar prin care a trecut în zilele de decembrie ale acelui an, fiind chiar la un pas de a își pierde părintele.

Clipe de coșmar pentru Oana Roman în timpul revoluției

Pe vremea aceea, Oana Roman avea doar 14 ani, dar a rămas profund marcată de tot ce se întâmpla în jurul său.

„Întâi a fost spaima, nedumerire, frica, apoi bucurie, extaz și sentimentul libertății. Căci despre asta a fost, despre libertatea pe care am câștigat-o cu mari sacrificii în acele zile. Sunt imagini care mi au rămas în minte și care m-au marcat pentru toată viața.

Noi locuiam foarte aproape de sediul fostului CC, adică actuala Piață a Revoluției. Am văzut studenți de la arte plastice care veniseră sa demonstreze pe 21 decembrie după masa și am văzut cum au fost înconjurați de forțele de ordine, bătuți și băgați în dube. Mi-am dat seama că erau studenți la arte pentru că aveau mapele acelea mari cu desene. Au fost imagini cumplite. Eu aveam aproape 14 ani și am văzut și înțeles tot”, a spus Oana Roman,scrie Cancan.

Tatăl Oanei Roman a fost implicat activ în lupta pentru libertate, punându-și viața în pericol. Când Petre Roman era la Baricadă, în fața focului armelor, jumătate dintre cei cu care a manifestat au fost răpuși de gloanțe. Norocul său a fost că a reușit să fugă la sala Dales și apoi să se întoarcă acasă, la familia sa.

„În același timp, imaginea care m-a marcat cel mai tare a fost când s-a întors tata de la Baricadă, seara. Ud până la piele, iar privirea lui…. un amestec de furie, spaima și teroare, dar și adrenalină la cote maxime… Privirea aia nu o voi uita. Scăpase de la Baricadă, acolo unde trăseseră în ei în plin și camarazii lui de la Baricadă căzuseră secerați lângă el.

Din aproximativ 80 de oameni, care au fost nucleul de la Baricadă, au murit mai mult de jumătate, el a reușit sa scape fugind pe lângă sala Dales, a ajuns acasă și ne-a povestit ce fusese acolo. Ne spunea: «au tras în noi din plin. A fost măcel». Era traumatizat și acea privire a lui mă urmărește și azi”, a spus PR-ul vedetei.

Cea mai marcantă experiență prin care a trecut vedeta la Revoluție

Una dintre cele mai marcante experiențe prin care a trecut vedeta la Revoluția din 1989 a fost cel în care stătea în brațele mamei sale și auzea cum se trăgea atât de aproape de apartamentul în care locuia.

În acele momente cumplite, Oana Roman s-a temut chiar că își va pierde viața, în timp ce Mioara Roman încerca, din răsputeri, să o liniștească.

„Am crezut că vom muri, se trăgea la câțiva metri de blocul nostru și zgomotele erau cumplite. Mama m-a luat în brate și ne-am așezat pe jos pe un culoar din apartament care nu avea geamuri. Eram ferite cumva și mama mă ținea în brate și-mi spunea să mă liniștesc că o sa fie bine, că o să avem libertate și o să putem călători și vorbi liber. Și mă încuraja. Dar a fost cumplit de greu și spaima foarte mare. (…) Slavă Domnului, am scăpat, dar era să-l pierdem pe tata și câteva zile nu am știut dacă va mai veni acasă sănătos”, a spus celebritatea.

Ajunsă la vârsta de 46 de ani, Oana Roman poate veni cu o perspectivă de adult asupra Revoluției Române. Chiar dacă anii n-au șters amintirile sumbre, câștigarea libertății a reușit să panseze rănile făcute atunci.

„Momentul decembrie 1989 a însemnat finalul unei dictaturi oribile și câștigarea libertății unui popor greu încercat. Oricine, orice ar spune, au ieșit pe străzi în toată țara peste 1 milion de oameni care s-au revoltat pentru libertate, pentru că nu mai suportau foamea, frigul, teroarea. Am schimbat istoria și ne-am câștigat libertatea. A meritat”, a spus fiica lui Petre Roman.

În ceea ce privește românii care au primit certificate de revoluționari fără să merite și motivul pentru care au făcut această alegere, fiica lui Petre Roman a spus:

„Pentru că viața e nedreaptă și sunt mulți oameni lipsiți de onoare care au profitat. Sunt enorm de mulți eroi care au rămas necunoscuți și pentru care ar trebui cu toții sa le aducem un omagiu. Să ne gândim la ei cu recunoștință. Și-au dat viata sau au fost răniți pentru a câștiga libertatea noastă, a tuturor”.

În prezent, Oana Roman trăiește o frumoasă poveste de iubire cu Marius Elisei. Cei doi au și o fetiță pe nume Maria Isabela, căreia vedeta îi poate povesti atât experiența sa, cât și a bunicului său, Petre Roman, devenit Prim Ministru imediat după căderea regimului comunist.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)