Oana Roman, acuzații grave la adresa lui Marius Elisei: Mi-a furat telefonul și a încercat să mă șantajeze
Oana Roman acuză că Marius Elisei i-ar fi furat telefonul, după care ar fi șantajat-o, folosindu-se de conversațiile găsite acolo. S-ar fi întâmplat în perioada în care ei nu mai formau un cuplu în acte.
Oana Roman îl acuză pe Marius Elisei de șantaj
„Mi-a furat telefonul într-o seară, ca să vadă o conversație pe care o avusesem eu cu cineva, în condițiile în care eram divorțați în momentul acela. A făcut poze la conversațiile respective și le-a folosit ca să mă șantajeze și să îl șantajeze și pe omul acela, care nu avea nicio vină, deoarece, repet, eram divorțată”, a povestit Oana Roman la Star Matinal, potrivit VIVA!.
Marius Elisei n-ar fi prezent în viața fiicei sale, Isa
Ea a mai susținut că, de când s-au despărțit definitiv, Marius Elisei nu-și petrece suficient timp cu Isabela, fiica lor, deși locuiește tot în București.
Oana Roman le-a dezvăluit urmăritorilor ei, la un moment dat: „M-ați întrebat de Isabela. Isabela nu este cu mine, dar nici cu tatăl ei. M-ați întrebat și nu, nu este cu el. Ea este la o prietenă de-ale ei și este ziua acestei fetițe și stă la ea în acest weekend. Isa este deja mare și această fetiță e foarte drăguță. Nu este la tatăl ei, pentru că nu se vede cu tatăl ei decât cam două ore, o dată la câteva luni, pentru că mai mult n-are el timp. Nu a stat deloc cu el peste noapte și nici nu l-a văzut mai mult de două ore”.