Nu de mult, Oana Radu a vizitat Parisul, dar nu doar pentru o vacanță, ci și pentru un control medical amănunțit, pentru că se confruntă cu câteva probleme în ceea ce privește vocea sa. Acum un an, cunoscuta cântăreață a primit o veste nu prea bună din partea medicilor, și anume că are câteva chisturi pe corzile vocale.
Fiind tare apreciată de urmăritorii săi, Oana Radu își ține la curent fanii cu tot ce este nou în viața sa, fie că îi sunt rezervate lucruri bune sau rele. Artista a fost zilele trecute în capitala Franței, loc în care a avut un consult ORL, pentru că acum un an a fost diagnosticată cu mai multe chisturi pe corzile vocale. De atunci, Oana Radu și-a folosit doar 20% din vocea ei.
Cântăreața a menționat că medicul la care a fost programată i-a avut pacienți și pe Celine Dion, Michael Jackson și multe alte celebrități. În urma vizitei la Paris, Oana Radu a avut parte de o veste bună, pentru că acele chisturi s-au mai retras și că există o îmbunătățire.
„Am fost la doctorul meu orelist Jean Patrick Abitbol, la Paris. Realitatea este că am descoperit acum un an că am niște chisturi pe corzile vocale, care mă împiedică să-mi folosesc vocea așa cum trebuie, o folosesc în proporție de 20% . Mi-a fost frică de ce îmi va spune doctorul, dar realitatea a fost așa: Tehnica este mai bună, și-a revenit vocea și până în ianuarie pot să elimin tot ce am. Domnul doctor susține că mi s-au retras chisturile și există o îmbunătățire.
El i-a tratat pe Celine Dion, Al Pacino, Michael Jackson și mulți alții și tot el susține că s-au mai retras, iar dacă până în luna ianuarie, cu tratament nu se vor retrage de tot, voi fi nevoită să mă operez, din păcate. M-a ajutat tratamentul lui, simt îmbunătățiri, dar simt în continuare că îmi este greu, folosindu-mi doar 20 % din voce, deși merg la cântări. Ionuț Tătar a fost cel care m-a ajutat pe mine și mulți artiști”, a spus vedeta, potrivit libertatea.ro.