Oana Pellea a dezvăluit într-un episod recent al podcast-ului „Fain&Simplu” momentele dificile prin care a trecut când a rămas orfană, afirmând că a simțit dorința ca viața să se încheie. Actrița a vorbit, de asemenea, despre cele două mari iubiri ale vieții sale, părinții ei, și a subliniat lecțiile învățate de la tatăl său, Amza Pellea, potrivit Adevărul.ro.
Oana Pellea a vorbit deschis despre durerea pierderii părinților săi și cum această tragedie a influențat-o profund. Actrița spune despre părinții săi că au fost două mari iubiri ale vieții sale și a subliniat mândria de a fi făcut parte dintr-o familie cinstită și frumoasă.
„Am avut și am un privilegiu extraordinar de a avea din ambele părți o familie, un neam, de care sunt foarte mândră, de oameni cinstiți, oameni frumoși, oameni cu frică de Dumnezeu. E un mare privilegiu ăsta și îi mulțumesc Domnului în fiecare zi că am nimerit în neamul ăsta. (…). Mama a fost iubirea vieții mele, pe lângă tata. Am două iubiri ale vieții mele. Am mai avut eu iubiri, dar nu sunt iubirile vieții mele”, a mai dezvăluit Oana Pellea.
Oana Pellea a adus în discuție o lecție esențială învățată de la tatăl său, celebrul actor Amza Pellea.
„În viață este important să lași o dâră de frumos după ce pleci de pe lumea asta”, a redat, cât de fidel a putut, Oana Pellea, sfatul primit de la tatăl ei.
Actrița a evidențiat că tatăl ei a fost un actor remarcabil, iubit și astăzi de public, și a subliniat impactul pozitiv pe care l-a avut asupra oamenilor.
„Nu există zi de la bunul Dumnezeu să nu mă oprească lumea, sau un șofer de taxi, sau cineva pe stradă, și să îmi spună, cu lacrimi în ochi, «Nouă ne e dor de el». Zi nu există! Ceea ce înseamnă că omul ăsta chiar a dăruit ceva. Dar ce a dăruit și de ce este iubit și astăzi sigur este pentru că a fost un actor excepțional. Sunt copii care îl iubesc, deși îl știu doar din filme. Sunt copii care întrebă de el. Anul ăsta se împlinesc 40 de ani de când nu mai e și se vorbește încă așa despre el. Și asta pentru că acest om a fost de o bunătate excepțională”, a spus, în podcast-ului „Fain&Simplu”, Oana Pellea, citată de Click!
În ceea ce privește cariera sa, actrița a mărturisit că, deși nu a fost cooptată în nicio trupă la teatru, nu a simțit niciodată dificultăți profesionale semnificative. Ea a subliniat că vede meseria de actriță ca pe o modalitate de a dărui publicului și că a fost capabilă să facă față cu maturitate și profesionalism momentelor mai dificile din cariera sa.