O influenceriță s-a sinucis. Ce a determinat-o pe tânăra de 21 de ani să facă gestul extrem (GALERIE FOTO)

Publicat: 13 12. 2021, 16:49
Actualizat: 13 12. 2021, 16:50

Kristina ”Kika” Djukic, gamer și influencer din Serbia, cu aproape 450.000 de urmăritori numai pe Instagram, s-a sinucis. Fata avea 21 de ani. Ea ar fi recurs la acest gest din cauza hărțurii la care era supusă constant pe rețelele de socializare.

Imaginile din Galeria Foto pot fi văzute AICI.

Influencerița Kika Djukic s-a sinucis

În total, pe Instagram și YouTube, Kika avea peste un milion de admiratori. Numai că, în fapt, lucrurile nu erau chiar atât de roz pe cât păreau. Tânăra ar fi suferit foarte mult din cauza mesajelor pline de ură pe care le primea zilnic.

De altfel, ea a postat mai multe clipuri pe Youtube în care s-a plâns că e insultată și criticată și că, orice ar fi făcut, tot nu ar fi fost suficient de bună.

Fata a fost găsită moartă în locuința sa din Belgrad, scrie The Sun. Anunțul tragediei a fost făcut de mama sa, tot pe internet.

„Va fi o perioadă grea pentru noi și tot ce putem face e să-i păstrăm vie memoria. Te iubim Kika și ne e dor de tine mai mult decât putem exprima în cuvinte.

Dacă aveți gânduri de sinucidere sau suferiți de depresie, vă rog să vorbiți cu cineva, nu stați singuri!”, a scris mama influenceriței, pe Instagram.

Ulterior, aceasta și-a șters mesajul.

Kika Djukic a avut o dispută cu un alt gamer

Printre cei care o criticau des pe Kika era și Bogdan Ilic, un gamer sârb care are și el peste un milion de urmăritori. O parte dintre fanii lui au început și ei s-o atace pe fată și chiar i-au transmis că ar trebui să-și ia viața.

Contactat de presa locală, Bogdan Ilic a spus că între timp se împăcase cu tânăra și deveniseră prieteni.

„Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, îmi pare rău că nu am anunțat că ne-am împăcat și devenisem prieteni, îmi pare rău pentru că oamenii nu știu motivul și arată cu degetul”, a spus gamerul.