Noua serie din Game of Thrones, denumită ‘House of the Dragon’, suferă modificări majore
Cel de-al cincilea episod din serialul „House of the Dragon”, care face parte din celebra producţie de televiziune „Game of Thrones”, a înregistrat o creștere spectaculoasă a audienței față de episoadele anterioare, însă urmează să sufere o modificare majoră, relatează revista Variety, citată de Agerpres.
Primul sezon al acestui serial a fost peste așteptări și a înregistrat o audienţă medie de 29 de milioane de telespectatori după difuzarea primelor cinci episoade, notează HotNews.
Modificări majore în serialul ‘House of the Dragon’
Cifrele sunt spectaculoase pentru orice serial difuzat de un post de televiziune prin cablu și aduc speranțe că noua producție va călca pe urmele predecesoarei Game of Thrones, care a înregistrat audienţe de peste 44 milioane de telespectatori per episod în timpul ultimului său sezon, difuzat în anul 2019.
Cel de-al cincilea episod a depăşit cu 3% audienţa generală a episodului precedent, difuzat săptămâna trecută în Statele Unite, mai scrie sursa citată.
Se schimbă actorii din ‘House of the Dragon’
Serialul House of the Dragon va aduce câteva modificări, întrucât va beneficia de o schimbare narativă şi de distribuţie începând de săptămâna viitoare, odată cu difuzarea episodului 6, care va marca un salt major în arcul temporal al intrigii sale.
Actorii tineri care au putut fi văzuţi până în acest moment în serial, precum Milly Alcock (Prinţesa Rhaenyra Targaryen) şi Emily Carey (Lady Alicent Hightower), vor preda aceste roluri unor actori mai vârstnici, precum Emma D’Arcy, respectiv Olivia Cooke, mai scrie sursa citată anterior.