Noua rutină din viața lui Kate Middleton. Are legătură cu copiii săi

Publicat: 19 09. 2024, 10:35
Sursa foto: Hepta / Alpha Press / Alpha Press

Kate Middleton se află într-o nouă perioadă din viața ei, iar schimbările majore care au loc în sânul familiei sale pot fi destul de „sâcâitoare”.

Noua rutină din viața lui Kate Middleton

Prințesa de Wales a avut parte de un început de an greu, fiind diagnosticată cu cancer și primind tratament preventiv pentru chimioterapie.

În timpul vacanțelor școlare, Prințesa de Wales și soțul ei, Prințul William, au petrecut momente minunate împreună cu cei trei copii ai lor, însă începutul de an școlar poate fi „sâcâitor” și epuizant pentru Kate, care și-a văzut copiii întorcându-se în bănci la Școala Lambrook.

„Nu trebuie să uităm ce tranziție majoră este pentru copii începutul unui nou an școlar, iar asemenea moment are adesea o importanță mai mare pentru părinți”, a ținut să precizeze expertul, care a punctat că trecerea de la libertatea simțită în vacanța de vară la programul strict de școală poate fi greu de făcut, mai ales atunci când timpul petrecut de copii cu părinții lor se scurtează.

Kate este un părinte implicat în fiecare aspect din viața copiilor ei și se adaptează acum noii rutine școlare, dar și faptului că apucă să-și vadă copiii mai rar. „Simplul fapt că trebuie să se organizeze din timp, să pregătească uniformele, prânzul copiilor, penarele și orarul fiecărui copil… este destul de obositor. Lista lucrurilor pe care Kate le are acum de făcut a crescut simțitor”, a declarat Laura Whitwood, directoarea unei școli din UK, scrie Okmagazine.

Prințesa Kate a revenit la activitățile oficiale

Amintim că, Prințesa de Wales a fost înscrisă pe agenda oficială a evenimentelor regale pentru prima oară după încheierea tratamentului pentru cancer, relatează The Guardian.

Catherine a fost menționată în Circulara Curții după ce a ținut o reuniune la Castelul Windsor despre un subiect pe care consilierii îl descriau în trecut ca fiind munca ei de o viață – dezvoltarea copiilor în primii ani.

La evenimentul de marți i s-a alăturat și personalul de la Royal Foundation Centre for Early Childhood, organizația pe care a înființat-o pentru a promova subiectul și pentru a efectua cercetări. Este abia a treia oară când e menționată în înregistrările oficiale ale evenimentelor regale de când i-au apărut problemele de sănătate.