Nicole Cherry și soțul ei, Florin Popa, formează un cuplu de mai bine de patru ani și sunt părinții unei fetițe superbe. În luna mai a anului trecut, cei doi și-au botezat fiica și s-au căsătorit civil.
Într-un interviu recent, artista a susținut că soțul ei este înțelegător și o ajută să-și consolideze cariera, iar scenele de gelozie nu fac parte din relația lor.
Cântăreața în vârstă de 24 de ani este căsătorită cu Florin Popa, povestea lor de dragoste începând în urmă cu patru ani. Pe lângă căsnicia solidă pe care o au, soțul artistei se implică activ în cariera acesteia, alături de tatăl lui Nicole Cherry, care îi este impresar și tour manager.
Florin Popa înțelege sacrificiile unei cariere de artist, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care relația lor este atât de stabilă și consolidată. În același timp, ținutele mai provocatoare nu reprezintă un motiv de discuții în căsnicia lor.
Potrivit cântăreței, Florin Popa nu s-a arătat niciodată deranjat de ținutele sumare purtate de ea pe scenă sau în videoclipuri. Nicole Cherry este de părere că astfel de apariții construiesc imaginea unui artist, lucru pe care soțul ei l-a înțeles încă de la începutul relației.
„Nu, nu am fi rezistat, pentru că meseria pe care o am în unele momente trebuie să fiu îmbrăcată mai sexy, trebuie să am apariții spectaculoase, ajung târziu sau poate trebuie să fiu în anumite locuri, în care poate el nu se regăsește neapărat, dar lucrurile astea cred că ne-au adus în punctul acesta să mergem către 5 ani de relație. Faptul că ne-am înțeles, atât eu l-am înțeles pe el, cât și el pe mine ne-a unit mai mult și de asta avem și un copil împreună”, a declarat Nicole Cherry, potrivit Viva!.
Artista a vorbit despre momentele de romantism din căsnicia ei. După cinci ani împreună, Nicole Cherry și Florin Popa continuă să se surprindă și să-și rezerve câteva momente numai pentru ei doi.
„De obicei ne place să ieșim în oraș, să bem un pahar de vin, să mâncăm ceva bun și cam atât. Nu e nimic ieșit din comun. Avem momentele noastre, când ne surprindem unul pe celălalt și e important din când în când să se mai întâmple asta, pentru că sunt mici lucruri care cu siguranță fac diferența și ajută să ții relația în viață”, a adăugat artista.