Newsweek: Cine e artista care și-a întrerupt cariera din cauza bolii: „Aveam bube din cap până în picioare”

Newsweek: Cine e artista care și-a întrerupt cariera din cauza bolii: „Aveam bube din cap până în picioare”
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi din țară a trecut printr-o perioadă greu de descris. Cântăreața a povestit în cadrul unui podcast cu ce boală pe baza de stres s-a confruntat și cum aceasta i-a întrerupt activitatea.

Alina Eremia este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste de la noi din țară. Tânăra a devenit celebră în urma serialului „Pariu cu Viața” în care a jucat rol principal. De atunci, concertele au început să curgă, iar artista a devenit tot mai îndrăgită de public.

Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, Alina Eremia a avut și perioade mai puțin bune. În cadrul unui podcast, artista a dezvăluit cum și-a întrerupt cariera timp de trei luni de zile pentru a se putea însănătoși.

„A fost un moment cam acum trei ani, când aș fi vrut să iau o pauză. Și nu pentru că nu îmi mai doream, ci pentru că eram într-un punct la nivel personal, în care am nevoie să trec într-o altă etapă. Chestia asta automat se reflecta și în muzica mea, dar aveam puțin nevoie să stau departe de tot haosul, de toată nebunia, ca să pot să caut în alte locuri în care nu am mai căutat.

Ieșea din discuție să renunț la muzică, dar voiam să mă redescopăr. Cel mai important este să ai tăria aia de caracter, să faci lucrurile dificile.

Faptul că am pus atât de multă presiune pe mine, mi-a dezvoltat acum 3-4 ani o urticarie alergică, foarte nasoală, eram plină de bube din cap până în picioare.

Chestia asta a durat vreo trei luni, nu exista vreun tratament. Era pe fond nervos, faptul că nu eram eu ok cu mine și că erau atâtea probleme care trebuiau să fie rezolvate.

Trebuiau concluzionate și să înțeleg eu mai multe despre mine, iar când am acceptat totul, am zis: Bă, de acum încolo nu o să mai pun presiune pe mine”, a mai povestit vedeta.

Mai multe detalii pe newsweek.ro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`