Netflix dat în judecată din cauza personajului „Martha” din „Micuțul meu ren”. O femeie cere daune de 170 de milioane de dolari

Netflix dat în judecată din cauza personajului „Martha” din „Micuțul meu ren”. O femeie cere daune de 170 de milioane de dolari
Foto: Pixabay

O femeie din Scoția, despre care se crede că a inspirat personajul „Martha” din serialul „Baby Reindeer” (Micuțul meu ren) de pe Netflix, a dat în judecată platforma pentru defămaire, nelgijență și nerespectare a vieții private, relatează BBC.

Fiona Harvey cere daune de 170 de milioane de dolari din cauza personajului „Martha” din „Micuțul meu ren”

Fiona Harvey, care susține că se află la baza personajului „Martha”, afirmă în procesul intentat în California că Neflix a spus „minciuni brutale” despre ea celor peste 50 de milioane de spectatori din toată lumea.

Femeia solicită despăgubiri de peste 170 de milioane de dolari și susține că „Baby Reindeer” a portretizat-o în mod fals drept o infractoare condamnată care a petrecut timp la închisoare pentru hărțuire.

Povestea a fost scrisă de comediantul scoțian Richard Gadd.

Reacția Netflix

În replică, reprezentanții Netlfix au declarat: „Intenționăm să apărăm această chestiune în mod viguros și să apărăm dreptul lui Richard Gadd de a-și spune propria versiune”.

În una dintre scenele din serial, personajul „Martha” îl agresează sexual pe protagonistul showului.

Fiona Harvey s-a arătat încrezătoare că Netflix va pierde procesul.

„Nu am nicio îndoială. Altfel, nu am fi făcut-o. Credem că vom câștiga”, a declarat femeia.

În primul episod al miniseriei se susține că „asta este o poveste reală”.

În genericul de final se afirmă din nou că povestea „se bazează pe evenimente reale: cu toate acestea, anumite personaje, nume, incidente, locații și dialoguri au fost romanțate în scopuri dramatice”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`