Pe data de 29 iunie, Naomi Campbell a șocat pe toată lumea cu un anunț neașteptat făcut pe pagina sa personală de Instagram. În mesajul postat, celebrul fotomodel a dezvăluit că a devenit mamă pentru a doua oară, dar de această dată a adus pe lume un băiețel. Vestea a fost cu atât mai surprinzătoare pentru fanii și admiratorii săi, deoarece Naomi Campbell a reușit să păstreze totul ascuns până acum.
„Micuțul meu drag, să știi că ești prețuit peste măsură și înconjurat de iubire din momentul în care ne-ai onorat cu prezența ta. Un adevărat dar de la Dumnezeu, binecuvântat! Bine ai venit Babyboy. #mumoftwo . Nu este niciodată prea târziu să devii mamă”, a scris Naomi Campbell, pe pagina personală de Instagram.
Naomi Campbell a devenit mamă pentru prima dată în anul 2021, atunci când a dat naștere fiicei sale.
În 2017, Naomi Campbell împărtășea cu entuziasm fanilor săi că își dorește să devină mamă. Cu toate acestea, drumul către maternitate a fost unul lung și a durat patru ani de la acele declarații până când fiica sa a venit pe lume în 2021, scrie wowbiz.
„Mă gândesc tot timpul să am copii. Dar acum, aşa cum este acum ştiinţa, pot să fac asta când vreau”, spunea Naomi Campbell, în anul 2017.
Cu toate acestea, trebuie menționat că, deși a menționat în repetate rânduri despre fiica sa, vedeta internațională nu a dezvăluit niciodată dacă micuța ei a fost concepută prin intermediul unei mame surogat. În acel moment, mulți au acuzat-o pe celebritatea internațională că fetița ei este adoptată.