Victor Slav și Bianca Drăgușanu au împreună o fetiță, de care amândoi sunt complet îndrăgostiți, dar se pare că bărbatul a lipsit de la unul dintre cele mai importante evenimente din viața micuței: ziua sa de naștere!
Sofia a împlinit 6 ani pe 25 septembrie, iar mama ei a organizat o petrecere spectaculoasă la o vilă de pe malul lacului Snagov.
Cu toate că au divorțat, Bianca Drăgușanu și Victor Slav au rămas în relații bune de dragul fiicei lor. Cei doi au mare grijă de ea și se implică în educația Sofiei.
De curând, micuța a împlinit 6 ani, iar mama ei i-a organizat o petrecere superbă, în tonuri de roz, unde fetița a arătat ca o adevărată prințesă.
Bianca Drăgușanu a povestit că l-a invitat și pe fostul soț, dar susține că nu a ajuns și că probabil s-a ocupat de petrecerea pe care și el i-a organizat-o următoarea zi fetiței sale.
„Și el i-a organizat o petrecere azi și probabil ieri s-a ocupat cu organizarea petrecerii. A fost invitat, doar că știu că mama lui are niște probleme de sănătate… nu vreau să justific faptul că n-a fost ieri. Noi discutăm, suntem în regulă, e ok, nu e ca și cum s-a întâmplat ceva anormal.
Și anul trecut noi am fost la Paris, eu cu fiica mea, sora și nepotul meu, am făcut acolo o mare petrecere, am fost la Disneyland, apoi ea a mai avut o petrecere organizată de mama mea, acasă, după care Victor a luat-o și a mai avut și o altă petrecere. Ea are ziua de naștere ca-n povești, trei zile și trei nopți”, a spus Bianca Drăgușanu pentru spynews.ro.
Vezi această postare pe Instagram
La eveniment au fost prezente aproximativ 60 de persoane, familie și prieteni, care s-au distrat alături de micuții lor.
„Da, am avut vreo 60 de persoane. Au fost toți, familia, prietenii mei apropiați, în special cei care au copii. Deci dacă până acum îi plăceau animăluțele foarte, foarte mici, cât o unghie de mici, acum cu vreo 2-3 zile înainte s-a activat pe Barbie, a umplut casa. I-am ținut ziua la vila unui prieten din Snagov. Ea tot ce și-a dorit are, nu există dorință pe care să nu i-o îndeplinesc eu, tatăl ei, bunica ei”, a mai povestit Bianca Drăgușanu, potrivit sursei citate.
Vezi această postare pe Instagram