Mihai Bendeac, în vârstă de 40 de ani, este fără doar și poate unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din România, iar recent a dezvăluit motivul pentru care îl urăște pe Smiley. Nu de mult, actorul a publicat o postare în care a recunoscut că nu îl place pe Smiley, dar a venit totodată și cu explicații, pentru ca toată lumea să înțeleagă mesajul transmis.
Mihai Bendeac va lansa curând o nouă carte „Jurnalul unui Burlac – Dragă Mihai”, iar în cuprinsul acesteia are un capitol dedicat lui Smiley.
„MĂ ENERVEAZĂ SMILEY
*Această postare reprezintă un capitol din noua mea carte „Jurnalul unui Burlac – Dragă Mihai” care va apărea relativ curând în librării. Toate fondurile rezultate în urma vânzărilor vor fi donate de către autor și editura noului proiect al Fundației Metropolis, construirea unui clădiri noi pentru copii și adolescenți în cadrul Spitalului Obregia.
Trebuie să recunosc deschis: mă enervează foarte tare Smiley.
Să ne înțelegem de la bun început. NU am nimic personal cu omul. Mi se pare un tip foarte mișto, îl apreciez pentru felul în care și-a construit cariera, dar nu mă pot abține. Îl urăsc visceral! Îl urăsc pentru că este extraordinar de fericit. Mie mi se pare că Smiley este atât de fericit încât devine inacceptabil cât este de fericit. Pentru mine cel puțin, care privesc fericirea absolută ca pe o chestiune relativ utopică, intangibilă, Smiley pare a fi un om creat în ciuda mea.
Uneori, mă gândesc la el și îmi spun „Doamne, cât poate să fie de fericit acest om! Este atât de fericit încât, daca aș putea, l-as omorî.”
După ce ca este fericit și emană fericire, tone de pozitivitate, lumină, dragoste și puritate s-a mai și împlinit din punct de vedere uman, având o relație superbă de iubire și un copil minunat. Lucrul acesta îmi provoacă o angoasă deosebită. Știu că sunt un nemernic gândind așa. Mă acuz eu pe mine însumi că nu mă pot bucura de fericirea pe care acest om în mod evident o merită fiind un tip atât de mișto. Doamne, cât este de mișto Smiley!”, a scris Mihai Bendeac pe Facebook.
Anca Dinicu și Mihai Bendeac s-au cunoscut cel mai bine odată cu începerea filmărilor emisiunii „În puii mei”, proiect în care au lucrat împreună. Pe atunci, Anca Dinicu a fost recomandată de Vlad Drăgulin, cu care, de asemenea, se înțelege cu adevărat bine.
„Relația mea cu Mihai Bendeac a început odată cu colaborarea mea în cadrul emisiunii «În puii mei». Colegul meu, Vlad Drăgulin, mă recomandase și era presiune mare. După prima zi de filmări m-au chemat și mi-au spus că vor o colaborare de lungă durată. Mi-a plăcut în echipă încă de la început și nu a fost niciodată vreun moment în care să mă simt în plus.
Da, eu și Mihai avem o chimie bună. Am făcut împreună teatru, serial, emisiune, reclame și urmează și un film. El este cel tipicar, dar cred că asta ajută enorm în construcția unui proiect. Dacă nu ești atent la detalii, se pierde din calitate și este păcat. Relația actor/regizor nu cred că trebuie să vină din studierea elementelor convenționale, ci a celor extraordinare”, a spus Anca Dinicu.