Lia Bugnar a avut o relație cu Anghel Damian timp de 9 ani, fiind o diferență de vârstă de 23 de ani între aceștia. Despre despărțire, scenarista nu a făcut declarații cu privire la suferința sa, dar se pare că a fost afectată de speculațiile că a fost părăsită de Anghel.
„Niciunul dintre noi nu credem în formalismul ăsta al căsniciei sau al logodnei. Pentru că cel mai important e să existe armonie într-o relație. Și atâta timp cât noi doi ne comportăm ca într-o căsnicie de ce am avea nevoie de un certificat care să strige în gura mare acest lucru”, declarase, în trecut, Anghel Damian.
Lia Bugnar și Anghel Damian au avut o poveste de dragoste timp de nouă ani, dar au încheiat relația acum un an. Regizorul serialului „Clanul”, Anghel Damian, s-a despărțit de scenarista Lia Bugnar și a început o nouă relație cu Theo Rose, în vârstă de 26 de ani. În vara acestui an, pe 14 iunie, cei doi au devenit părinții unui băiețel pe nume Sasha Ioan, scrie Click.ro.
View this post on Instagram
Lia Bugnar nu a vorbit despre suferința sa în momentul respectiv, dar a fost profund afectată de zvonurile că Anghel Damian a părăsit-o din cauza diferenței de vârstă de 23 de ani, fiind considerată „prea bătrână pentru el”.
„Nu am simțiț niciodată că el m-ar fi părăsit doar ca să fie cu o persoană mai tânără. Asta nu a fost niciodată o problemă între noi, diferența de vârstă de 23 de ani dintre noi. Nu a fost un flirt, relația noastră a ținut 9 ani. Nicio secundă nu a fost vorba de vârstă. Nu vreau să spun mai multe pentru că el nu e aici de față și poate nu vrea să discutam despre asta”, declarase regizoarea în podcastul „E vremea mea”.