Ioana Blaj şi Ducu Ion trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi îndrăgostiți formează un cuplu de aproape nouă ani, iar în anul 2019 s-au căsătorit.
Nimeni nu se aştepta, pentru că actriţa şi producătorul de filme aveau deja doi copii şi declaraseră că nu îi interesează subiectul mariajului.
Ioana Blaj a povestit într-un interviu pentru revista VIVA! despre momentul cererii în căsătorie. Soțul ei a decis să o ceară în căsătorie chiar de ziua lui de naștere. Actrița declară în continuare că ea și soțul ei sunt niște persoane mai nonconformiste, și deși ea nu și-a dorit neapărat nuntă cu acte, a făcut și acest pas de dragul copiilor.
„Nu m-am aşteptat nicio clipă. De obicei, mă prind de lucruri, însă asta mi-a scăpat cu desăvârşire. Am fost foarte surprinsă şi emoționată’’, a declarat Ioana în cadrul interviului.
Relația celor doi a stârnit multe controverse, însă au reușit să treacă împreună peste orice obstacol. Ioana Blaj avea 27 de ani atunci când a intrat într-o relație cu Ducu Ion.
„Actele în continuare nu au nicio importanţă în relaţia noastră. Nu cred că m-am răzgândit, cred că doar am urmat cursul lucrurilor care s-au întâmplat. Copiii erau foarte contrariaţi că nu mă cheamă ca pe ei şi, până la urmă, s-a făcut lumină în acest sens’’, a spus Ioana.
View this post on Instagram
Actriţa Ioana Blaj şi producătorul Ducu Ion, fiul regizoarei Ruxandra Ion, s-au cununat civil pe 13 septembrie 2019, la patru luni după cererea în căsătorie.
„Nu sunt o persoană superstiţioasă. Evident că m-am gândit că este atât de mult temută data de 13, însă cred că viaţa ne-o facem noi, prin alegerile pe care le facem şi mai cred că avem puterea să schimbăm energia unei zile dacă ne dorim asta. Nu avem o relaţie tipică, cum ar fi fost să avem o dată de cununie tipică?”, a susținut actrița.
La nuntă, cei doi au renunțat la verighete și le-au înlocuit cu două brățări identice. Între timp, pe degetul Ioanei Blaj a mai apărut un inel de logodnă. „Brăţările le avem în continuare. Între timp, a mai apărut un nelipsit inel de logodnă”, a spus Ioana.
Ioana Blaj este foarte fericită alături de Ducu Ion și are numai cuvinte de laudă la adresa soțului ei. Actrița îl apreciază pentru faptul că este implicat în relația cu ea, dar și în relația cu copiii pe care îi au împreună.