Motivul pentru care compozitorul Horia Moculescu, în vârstă de 86 de ani, nu mai iese din casă: „Sunt bine, compun”

Motivul pentru care compozitorul Horia Moculescu, în vârstă de 86 de ani, nu mai iese din casă: „Sunt bine, compun”
Foto: Facebook/Horia Moculescu

Compozitorul Horia Moculescu, în vârstă de 86 de ani, nu mai vrea să iasă din casă în perioada asta, explicând motivele pentru care a luat această decizie. El își dorește să se protejeze de caniculă și să nu își pună viața în pericol.

„Nu ies din casă, dar m-am uitat cum va fi vremea. Astăzi au fost 25 de grade, am ieșit puțin. La 39, 40 de grade nu se poate, nu mai suport căldura.

În casă sunt înconjurat de toate ventilatoarele, iar aerul condiționat este pornit nonstop”, a spus compozitorul.

Horia Moculescu nu se poate plictisi niciodată în casă. Muzica îl ține activ

Horia Moculescu a menționat că în casa lui nu se poate plictisi, pentru că muzica îi ocupă mai tot timpul. În timpul pe care îl are, Horia face muzică, iar vecinii săi nu par să fie deranjați atunci când îl aud cântând la pian.

„Am posibilitatea să compun digital, există tehnologie, dar eu cânt la pian. Sunt în acest bloc de 50 de ani, dar nimeni nu mi-a bătut vreodată în perete sau la ușă. Oamenii îndrăznesc, lumea îndrăznește orice, dar nu cred că am deranjat.

Lumea nu a bătut pentru că poate le place, poate mă respectă. Deocamdată nu mi s-a întâmplat. Să dea Dumnezeu să nu mi se întâmple niciodată!”, a mai spus el.

Compozitorul va avea un concert la gala de la Mamaia, iar pe 7 septembrie va avea o seară de jazz la Craiova, unde este invitat.

„Sunt bine, compun. Voi avea concert la gala de la Mamaia, pe 7 septembrie am o seară de muzică jazz la Craiova, sunt invitat. În rest, muncesc de acasă. Încerc să termin un caiet de miniaturi la pian, scurte și sper să fie frumoase. Abia am făcut 8, dar mai am două de scris.

Nu sunt un om care să scriu la comandă. Dacă nu am inspirație, nu scriu. Dacă am chef scriu, dacă nu, nu.

Nu mă așez cu forța la pian. Dacă simt că trebuie să mă așez, mă așez. Nu mă așez la pian doar dacă trebuie”, a mai spus compozitorul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`