Momente de fericire pentru Roxana Hulpe. Prezentatoarea de la PRO TV a fost cerută în căsătorie la UNTOLD: „Mi-ai adus luna de pe cer cu totul”

Publicat: 04 08. 2022, 16:54
Actualizat: 04 08. 2022, 16:54
Sursa Foto: Instagram/@roxanahulpe

Roxana Hulpe, una dintre vedetele postului de televiziune Pro TV, a fost cerută în căsătorie de noul ei iubit. Jurnalista este născută în localitate Gilău, județul Cluj, iar cererea în căsătorie a fost și mai specială datorită acestui fapt.

Roxana Hulpe a fost cerută în căsătorie la UNTOLD

Roxana Hulpe trăiește o poveste de dragoste de ceva timp cu Bogdan Rădulescu, unul dintre directorii festivalului Untold. Prezentatoare de la PRO TV a avut parte de surpriza vieții ei când pe data de 3 august a fost cerută în căsătorie de iubitul ei.

Totul s-a petrecut pe stadion, la lumina reflectoarelor și sub privirile emoționate ale prietenilor prezenți.

Când trupul dar și sufletul mi-au îngenunchiat de fericire și recunoștință. Mi-ai adus luna de pe cer cu totul. Da. Nespus”, a scris Roxana Hulpe pe contul său de Instagram.

Bogdan Rădulescu este unul dintre cei care au înființat festivalurile Untold și Neversea. În urmă cu două luni, cei doi și-au făcut publică relația.

Roxana Hulpe și Alex Petricean ar fi trebuit să se căsătorească în 2020

Roxana Hulpe, în vârstă de 32 de ani, a mai fost cerută în căsătorie în trecut, de Alex Petricean, fost concurent al emisiunii culinare „MasterChef”, dar după doi ani de relație, cei doi s-au despărțit.

Cei doi urmau să se căsătorească în 2020, însă pandemia le-a dat planurile peste cap și au amânat momentul.

„Trebuia să mă căsătoresc pe 30 mai (n.r. 2020), dar nu mi s-a arătat (…) Eu cu Alex ne-am cunoscut acum doi ani. La o filmare, în bucătărie, evident, după ce el câștigase Chef-ul anului” la Gault&Millau. Am mers să fac un material, rugată fiind de cineva din redacție pentru că eu nu mă ocup de acest domeniu. Eu sunt pe educație și social.

În ziua aia s-a întâmplat să fie nevoie de filmare. Inițial am spus că nu merg deoarece apăruse ceva pe educație. Însă șeful meu a zis: ‘Hai măi, du-te, că o să fie drăguț, uite băiatul acesta a câștigat un premiu, e pentru prima dată când Gault&Millau vine în România, du-te și tu’”, a mai povestit Roxana Hulpe pentru life.ro.