Moment penibil trăit de Mircea Badea în direct: Sunt un maestru al gafelor. Am înțepenit când mi-am dat seama ce am zis

Moment penibil trăit de Mircea Badea în direct: Sunt un maestru al gafelor. Am înțepenit când mi-am dat seama ce am zis
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Mircea Badea a povestit una dintre marile gafe pe care le-a făcut în timp ce era în direct. „Sunt maestru al gafelor. Fac gafe, unele nu pot fi povestite pentru că au fost momente în care am albit”, a admis el.

Mircea Badea a vorbit despre una dintre gafele pe care le-a făcut la TV

Totul s-a întâmplat în timp ce comenta zvonurile legate de restricțiile privind călătoriile în Grecia, în contextul pandemiei.

„Ieșise o știre că grecii fac nu știu ce. Ok. Ceva care te încurca. Rău. Mai ales dacă erai deja acolo. (…) Și sursa acestei știri era Ministerul Afacerilor Externe din România. Care scrisese pe site. Eu eram pe post, în direct. Și îmi dă mesaj Adrian Ursu, la telefon, zice, ăștia bat câmpii. De la MAE. Zice: am vorbit eu la Ambasada Greciei, nici vorbă de așa ceva. Spun și eu pe post. Iată, Adrian Ursu îmi spune. Îmi dă mesaj, zice imediat investighez mai mult și revin. Zic, Adrian Ursu e pe treabă și revine cu… Așa. Primesc mesaj, după, de la Carmen Avram. Și zice nu, că Ministerul Afacerilor Externe, iată, face drege (…)

Adrian Ursu, nici vorbă. Nici vorbă. Eu sunt cu Ambasada. Totuși Adrian Ursu insistă că nu… Iar primesc mesaj. Totuși, Ministerul Afacerilor Externe, știi, eu credeam că e Carmen Avram. Ministerul Afacerilor Externe zice că nu știu eu. Zic, totuși, iată, că încă se joacă”, a povestit Mircea Badea, la Antena 3 CNN.

Imediat ce a ieșit de pe post, însă, a fost sunat de Adrian Ursu, care i-a spus că, în fapt, colega de la care primea informațiile nu era Carmen Avram, ci Sabina Iosub.

„Mă sună (și) Sabina Iosub. Zice să știi că eu nu sunt Carmen Avram. Eu sunt Sabina Iosub. Așa că, la fel de bine, puteam să spun că mi-a trimis mesaj, nu știu, Kamala Harris. Adică sunt maestru al gafelor. Fac gafe, unele nu pot fi povestite pentru că au fost momente în care am albit, am înțepenit când mi-am dat seama de ce am zis. Și că ce am zis, de fapt, era pe bune”, a mai spus Mircea Badea.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)