Mihaela Bilic știe de ce adulții se îngrașă adulții care spun că nu mănâncă prea mult. „Nutriționistul vedetelor” a constatat că nu mesele principale reprezintă problema, ci gustările dese.
„Ronțăielile” creează cele mai multe probleme persoanelor care iau în greutate, un obicei care s-a dezvoltat în ultimii 70 de ani, de când a început comercializarea produselor ambalate, avertizează Mihaela Bilic, pe pagina sa de Instagram. În prezent, lumea mănâncă în mașină, pe stradă și pe canapea. Pe vremuri, rutina alimentară se rezuma la cele trei mese „bătute în cuie”, în bucătărie sau la restaurant. Cât despre sandvișuri, acestea erau consumate doar la picnic sau la drum lung.
Un studiu al cercetătorilor de la Harvard, „De ce sunt americanii obezi?” a confirmat, de asemenea, cauzele ce-i determină pe americani să ia în greutate, gustările. A fost analizat comparativ consumul zilnic de alimente între anii 1976 și 1996 și s-a observat o creștere a aportului de calorii înafara meselor de 240%.
„Cu alte cuvinte, este suficient să eliminăm din alimentația zilnică tot ce este ambalat și ușor de ronțăit și să ne concentrăm pe mâncarea clasică, consumată la cele 3 mese principale. Surpriza este că și slăbim, un pachet de chips-uri sau biscuiți au calorii cât o ciorbă și o tocăniță la un loc”, a explicat Bilic.
Medicul nutriționist ne propune să ne gândim la intestinul nostru ca la un maniac al curățeniei.
„La două ore după masă el declanșează un program de auto-curățare, ce are rolul de a elimina reziduurile alimentare, eventualele bacterii și mirosurile. Dacă noi ne apucăm să ronțăim, acest program se întrerupe și ciclurile de auto-curățare devin din ce în ce mai rare. Dacă țineți la corpul vostru, acordați-i o pauză de 5 ore între mese ca să aibă timp pentru ‘curățenia generală”, a notat Bilic.
De asemenea, medicul ne mai spune și cum să interpretăm zgomotul pe care îl fac intestinele și pe care îl asociem în mod eronat cu senzația de foame. „Când ne ‘ghiorăie mațele’ nu înseamnă că ne e foame, de fapt noi auzim procesul de auto-curățare ce are loc în intestin”, a mai punctat Mihaela Bilic.
Cât despre copii, gustările sunt binevenite, pentru că tinerii sunt în procesul de creștere.