România este reprezentată al Miss Universe 2021, cel mai prestigios concurs de frumusețe din lume, de către Carmina Cotfas. În finala competiției, tânăra va defila în cadrul probei costumului național într-o rochie inspirată din portul Reginei Maria a României.
Rochia Carminei Cotfas va conține mii de cristale Swarovski, potrivit Ambasadei Israelului la București. Ținuta valorează nu mai puțin de 20.000 de dolari. De asemenea, impresionanta rochie este prevăzută cu un brâu tricolor. Modelul va purta la gât un colier albastru, strălucitor, cizme roșii, plus o coroniță strălucitoare, cu cristale albastre.
Rochia a fost realizată în trei luni de zile, de designerul Aviad Arik Herman și este făcută din brocart fin și broderie de lux cu motive românești.
La concursul de frumusețe, Carmina Cotfas este însoțită de Bianca Tirsin, reprezentanta României de anul trecut la concursul Miss Universe. Carmina este originară din Târgu-Mureș și locuiește în Cluj-Napoca, unde studiază Istoria, la Universitatea Babeș Bolyai.
Concursul va avea loc în Eilat, Israel, în premieră și va fi transmis în 170 de țări. Va fi ediția cu numărul 70, organizată pe data de 12 decembrie 2021.
În noiembrie, Carmina Cotfas și-a făcut „încălzirea” pentru finala Miss Universe la Festivalul de Modă din Dubai.