Mirela Vaida trece prin momente dificile după ce a ajuns cu fiica ei la spital. Prezentatoarea TV și-a ținut fanii la curent cu starea de sănătate a fiicei ei și le-a transmis starea în care aceasta se simte acum.
Prezentatoarea TV a ajuns la spital cu fiica ei, zilele trecute, pentru că acuza dureri de cap, stări de amețeală și mama ei a hotărât că este necesar să i se facă unele investigații, informează Spynews.
Cele două se află de o săptămână la spital și a postat câteva imagini cu micuța de 9 ani care se afla pe patul de spital.
„Mă aflu de o săptamană internată cu fetița mea, Carla, la Spitalul de Copii „Victor Gomoiu” din București! Carla acuză dureri de cap și amețeli, așa că i-am făcut investigații complete la Neurologie, CT, ORL, Audiologie, Gastroenterologie, etc! Numai ideea de a stă internată într-un spital de copii mă înfricoșa! Căci, ce e mai dureros pentru un părinte decât să vadă copii bolnavi în jurul lui? Vreau să vă spun că, de când am intrat în acest spital, am simțit o energie bună!”, a povestit Mirela Vaida pe rețelele de socializare.
Starea de sănătate a fetiței s-a îmbunătățit și, acum, nu mai are nicio problemă și se pregătesc să plece acasă.
„Carla este bine, nu are probleme de niciun tip! E posibil să fie de la alergiile alimentare și de la oboseală cronică de sfârșit de an școlar! Plecăm mai liniștiți acasă după ce am aflat asta! Asta îmi doresc pentru toți părinții internați cu copiii lor aici! Aici, unde se leagă prietenii, unde copiii petrec timp jucându-se, râzând, luând masă împreună, unde totul pare „o joacă”! Mă bucur că se poate, și la noi!”, a mai adăugat Mirela Vaida.
View this post on Instagram