Mircea Badea, reacţie hilară în scandalul drogurilor şi întreabă EUROPOL-ul: „Câte tone, kile, pastile, au prins?”

Mircea Badea, reacţie hilară în scandalul drogurilor şi întreabă EUROPOL-ul: Câte tone, kile, pastile, au prins?
Sursa foto: Captură YouTube

Într-un episod al emisiunii În gura presei”, Mircea Badea a prezentat o știre care raporta că președintele Sindicatului EUROPOL ar fi afirmat că Vlad Pascu ar fi petrecut în compania mai multor tineri din Constanța în noaptea accidentului de la 2 Mai, aceștia fiind copiii unor persoane influente din județ. Mircea Badea a comentat apoi cu privire la această informație.

Mircea Badea, replică pentru Andreica (Europol)

„Chiar mi-era dor de haștagist. (…) Mai bine ne-ar fi spus domnul președinte al Sindicatului Europol câte drogangeli au prins, în sensul de traficanți, câte tone, kile, pastile, au prins membrii sindicatului Europol că dacă se concentrează prea mult pe petreceri, cine cu cine petrece… E important, cred. În sfârșit… îi susțin.”, a spus Mircea Badea în cadrul emisiunii „În gura presei” de la Antena3 CNN, potrivit Dcnews.ro.

În referatul DIICOT pentru arestarea preventivă a Mirunei Pascu, aceasta este inculpată pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei în legătură cu furnizarea de droguri fiului său. Sesizarea a fost depusă la începutul lunii septembrie de către o fată şi mama ei, care au relatat acest lucru autorităților.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`