Mircea Badea a avut parte de o nouă experiență cu polițiștii. Prezentatorul TV a fost oprit de oamenii legii, pentru un control de rutină, iar din această cauză vedeta a întârziat la emisiune.
Poliția Rutieră a organizat un filtru, chiar în zona în care Mircea Badea lucrează, iar astfel, celebrul prezentator a fost nevoit să oprească și să prezinte actele. Vedeta a prezentat documentele la control și a fost rugat de către polițiști să sufle în etilotest. Prezentatorul a povestit ce le-a spus polițiștilor, atunci când a fost întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice.
Prezentatorul TV a trecut cu brio testul pentru alcool. Rezultatul a fost zero, dar prezentatorul TV a întârziat la emisiune. Când a povestit evenimentul cu pricina, Mircea Badea a ținut să facă și o glumă și a explicat că le-ar fi spus polițiștilor, atunci când l-au întrebat dacă a consumat alcool, că nu și că „se întoarce de la golf”.
Mircea Badea a ținut să își exprime și respectul pentru munca pe care oamenii legii o depun.
„Deci, mă oprește Poliția, vine un domn, era un mare filtru. Vine și zice: ‘actele’. Îi dau actele – tare asta cu actele întotdeauna – îi dau actele, se uită în ele să vadă permisul, am asigurare, am ITP… După aia stă așa un pic și zice: ‘Domnu’ Badea, ați consumat băuturi alcoolice?’.
Și știi că eu nu vorbesc cu ei niciodată, eu nici nu mă uit la polițist. Le dau geamul atât.. Am o adâncă considerație pentru activitatea lor, pentru că e utilă. Și zice: ‘Ați băut?’ ‘Nu’, am spus eu destul de amărât. Mi-a stat atât să le zic că vin de la Pianul de Jos, de la golf, stați liniștiți, relaxați-vă, pe loc repaus.
Și zice: ‘Atunci să facem testul cu etilotestul’. Așa că am mai stat. Până s-a dus, până a venit cu etilotestul, până am suflat. Desigur, rezultatul a fost zero, că eu nu sunt Cîțu, dar am pierdut practic ceva timp”, a povestit prezentatorul, potrivit Cancan.ro.
Recent, realizatorul emisiunii În gura presei și-a dezvăluit salariul pe Instagram. De mai bine de un deceniu, Mircea Badea este gazda emisiunii pe care o prezintă în cursul săptămânii.
Fanii s-au întrebat adesea câți bani primește realizatorul de la Antena 3, iar misterul a fost elucidat chiar de el. Badea a postat pe Instagram o imaginea în care apărea suma de 8.911 lei, bani despre care a susținut că reprezintă TVA-ul pe care îl avea de plătit la stat, într-o singură lună.
În prezent, Mircea Badea formează un cuplu alături de Carmen Brumă. Împreună, cei doi au un băiețel de 7 ani.