Mirabela Dauer a dezvăluit cel mai mare regret al său / Artista consideră că acesta este și motivul pentru care s-a îmbolnăvit: „Cea mai mare durere a mea …”
Mirabela Dauer este una dintre cele mai apreciate cântărețe din România. Nu puțini sunt cei care continuă să îi fredoneze melodiile chiar și acum.
Totuși, dincolo de succesul ei pe plan profesional, cântăreața ascunde în spate un mare regret.
Cel mai mare regret al Mirabelei Dauer
Mirabela Dauer și-a dorit mereu o viață cât se poate de modestă. Deși s-a bucurat de un succes imens din punct de vedere profesional și nu numai, artista a preferat întotdeauna lucrurile mult mai simple.
Într-un interviu recent a vorbit și despre cel mai mare regret al ei. Artista confirmă că a făcut o mare greșeală, peste care nu poate trece nici măcar astăzi. Mai mult de atât, ea crede că ceea ce s-a întâmplat a fost unul dintre motivele pentru care s-a îmbolnăvit. Nu și-a dat seama la acel moment, însă lucrurile aveau să se schimbe ulterior. Deși acum locuiește într-o casă de vis, aceasta nu a intrat la sufletul ei.
Cântăreața își amintește și acum casa de pe strada Toamnei. Aceea era locuința care o reprezenta. Era mai mică și se simțea foarte bine acolo. După ce a vândut-o însă, Mirabela Dauer spune că a trăit o reală dezamăgire. Chiar dacă nu a vorbit despre acest subiect până acum, vedeta spune că s-a gândit la un moment dat ca nu cumva vânzarea casei să fie legată și de diagnosticul primit. Acest lucru încă o macină chiar și în prezent.
„Am avut o singură casă”
„Am avut o singură casă, aia a fost casa sufletului meu, în strada Toamnei. Eu nu am vrut neapărat această casă. Pe mine nu ma reprezintă. Aia a fost casa mea, o căsuță mică, i se spunea căsuța păpușeu. (…) La mine sufletul primează.
Casa a fost greșeala vieții mele. Asta a fost marea mea dezamăgire și să știi că m-am gândit că probabil de asta m-am și îmbolnăvit. Asta a fost cea mai mare durere a mea.”, a mărturisit Mirabela Dauer, potrivit Fanatik.
Printre altele, ea a mai dezvăluit și că îi este bine singură. Se simte fericită când nu e nimeni în preajma ei. De asemenea, s-a obișnuit în acest stil și îi este foarte bine așa, drept urmare, nu mai are nevoie de nimic altceva.