Mira nu a luat BAC-ul din prima, din cauza programului încărcat, potrivit Viva. Maria Mirabela Cismaru sau Mira, așa cum o cunoaște o țară întreagă, este una dintre cele mai apreciate artiste din țara noastră.
Până a ajunge în acest punct al carierei sale, aceasta a fost nevoită să treacă prin multe. Astfel, a mărturisit că nu a obținut medie de trecere la examenul de Bacalaureat, din cauza programului încărcat.
Recent, Mira a fost invitată la podcastul lui Damian Drăghici și a vorbit deschis despre viața sa.
Printre altele, artista a adus în discuție și un subiect mai puțin știut, faptul că nu a reușit să promoveze examenul de Bacalaureat din prima.
A fost premiantă până în clasa a VIII-a, însă mutarea la București a schimbat-o. Mira și-a urmat pasiunea, muzica, și a pus școala pe locul doi.
Astfel, din cauza programului încărcat, întrucât avea cântări și își petrece mult timp la studio, nu a reușit să obțină notă de trecere la examenul de Bacalaureat.
Însă, în cea de-a doua sesiune, cântăreața a reușit să treacă cu brio și peste acest examen.
„Eu când am venit la București nu am mai luat bacul. Nu l-am luat (n.r din prima).
Eu am fost genul de copil care a fost premiantă, locul întâi până în clasa a VIII-a.La liceu unde era mai greu tot luam…Eram tocilară.
Când am venit la București nu mai puteam că stăteam până la 3 dimineața în studio, mai cântam, mai ciupeam câte o cântare pe undeva și ajungeam la 4 dimineața acasă.
Trebuia să mă trezesc și să merg la Buftea că făceam naveta. Mă trezeam la 5, iar primele două ore le dormeam. Toți profesorii știau că Cismaru doarme, că eu cântam.
Când a venit bacul eu am crezut că la toate materiile că trebuie să ai peste cinci ca să treci. Problema a fost că nu mi-a ieșit media generală peste șase. Mie mi-a ieșit 5,98.’, a dezvăluit Mira, în cadrul podcast-ului lui Damian Drăghici.
View this post on Instagram
Mira are un nou iubit și a postat primele imagini cu el. Aceasta a scris și un mesaj în cadrul căruia a subliniat faptul că a decis să nu își mai țină relația departe de ochii lumii. Deși a menționat că nu se pricepe la descrieri siropoase, aceasta l-a numit pe Levi drept „omul care scoate tot ce e mai frumos din ea’.