Mioara Roman a lăsat în urmă restanțe la plata chiriei și întreținerii vilei de protocol, în care a locuit pe vremea când Petre Roman era premierul României.
Femeia a avut poprire pe pensie, deși era internată în azil, bolnavă de Parkinson, scrie Cancan. Aceasta avea o datorie de 300.000 de euro, către RA-APPS. Această sumă reprezenta vechile restanțe la plata chiriei și întreținerii vilei de protocol, în care a locuit încă din vremea când fostul ei soț, Petre Roman, era prim-ministru.
„Mama are și acum poprire jumătate din pensie, restanța totală fiind de 300.000 de euro. Oricum i-au luat un sfert din pensie. S-a întâmplat mai demult, nu acum. Nu știu cu cât mai rămâne mama mea din pensia sa. Tot ceea ce știu e că dintr-un întreg ei îi rămân trei sferturi din bani şi un sfert din pensia ei îi este luat lună de lună. Pentru cât a muncit, pensia sa nu este mare. Mama are 52 de ani de muncă pe cartea de muncă”, a declarat, într-un interviu trecut, Oana Roman.
Amintim că, Mioara Roman s-a stins din viață în noaptea de joi spre vineri.
Oana Roman a confirmat decesul Mioarei publicând un mesaj pe rețelele de socializare. Mama sa s-a confruntat cu probleme mari de sănătate, iar ultimii ani din viață i-a petrecut prin spitale și centre de recuperare.
„Drum lin în lumină mama mea bună și frumoasă. Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor acolo sus toate lucrurile minunate pe care le povesteai aici. Tot ce sunt îți datorez. Mulțumesc mămica mea pentru tot. Te iubesc și te voi iubi mereu! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace”, a transmis Oana Roman, pe Instagram.