Mihai Trăistariu a dezvăluit ce salariu îi oferă cameristei sale. Cântărețul, certat de vecini. „E treaba lor, fiecare își face afacerile cum crede”

Mihai Trăistariu a dezvăluit ce salariu îi oferă cameristei sale. Cântărețul, certat de vecini. „E treaba lor, fiecare își face afacerile cum crede”
Mihai Trăistariu. Sursa foto: Captură video - JORGE OFFICIAL / YouTube

Mihai Trăistariu câștigă anual în jur de 50.000 de euro din închirierea locuințelor. Însă, cântărețul mărturisește că nu este singur în toată această afacere, ci are lângă el o persoană de nădeje. Este vorba despre o doamnă cameristă, responsabilă pentru cărețenie în toate cele șase garsoniere din Mamaia Nord ale cântărețului.

Solistul va face bani frumoși și anul acesta din închirierea garsonierelor. Unul dintre secretele succesului său este că prețurile pe care le cere sunt mai mici față de cele ale concurenței. Din acest motiv, vecinii îl mai trag câteodată de mânecă, acuzându-l că le strică afacerile.

„Am început cu turismul în 2020. M-am uitat la alți vecini, și am zis ia să fiu eu sub prețul pieței, așa că închiriez cu 250 de lei garsoniera, pe zi, în lunile aprilie, mai, iunie și septembrie, iar în iulie și în august, tariful este de 350 de lei pe zi. Garsonierele sunt mari, peste 40 mp, cu pat și canapea extensibilă. E dotată și cu bucătărie, unde se poate găti.

Mă mai ceartă vecinii, care închiriază cu 550 de lei garsoniera. Spun că eu le stric piața. Dar, e treaba lor, fiecare își face afacerile cum crede. La mine, locurile sunt mereu ocupate, chiar refuz zeci de familii, pe vară, căci nu mai am unde să le cazez”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru Click!.

 

„La mine vin și pensionarii și studenții”

Celor care nu își permit să aloce bugete mari pentru vacanțe, artistul le recomandă să vină la mare și în extrasezon. De asemenea, în mai, iunie și septembrie, nici temperaturile nu sunt la fel de insuportabile ca cele din iulie sau august.

„Cel mai mai bine este la mare în lunile mai, iunie, septembrie, când nu este foarte cald, clima e mai plăcută, nu e canicula aia cumplită, iar prețurile sunt mai mici și la cazare și la mâncare. La mine, se pot folosi și cardurile de vacanță, dau și factură, turiștii pot veni și cu cățelul. Au stat și câte 9 inși, într-o garsonieră, acesta a fost recordul, dar, doi părinți și patru copii încap  lejer. Dacă sunt mai mulți, le mai dau saltele și lenjerii de pat.

Se umplu și toate cele șase garsoniere, deodată, cu rude, prieteni. Le convine, mai ales că sunt pe același etaj. La mine vin și pensionarii și studenții, dar nu mai fac și alte reduceri, pentru ei, pentru că și așa țin prețurile scăzute de aproape cinci ani”, a adăugat Mihai Trăistariu.

Cu salariu primește camerista lui Mihai Trăistariu?

Mihai Trăistariu povestește că a căutat luni la rând pe cineva priceput la curățenie și care totodată, să locuiască în apropiere. Cântărețul a dezvăluit și ce salariu îi oferă angajatei sale de nădejde.

„Camerista e plătită cu un salariu de 2.500 de lei, lunar, plus carte de muncă. Vine cam 2-3 ore pe zi, atât are treabă, sunt zile și cu zero camere, de făcut curat, dar și cu patru camere, deodată, pe care trebuie să le igienizeze, în așteptarea noilor turiști. La noi, totul e spălat, curățat”, a mărturisit Mihai Trăistariu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`